CÂTE CEVA Benone Burtescu[2013-04-01]Despre CINE este Domnul, CUM este Domnul, CE este DomnulDespre CINE este Domnul, ne mai descurcăm cumva. Mai găsim înțelesuri în noi înșine, în bibliografia imensă din afara noastră. Mai adunăm ceva definiții, declarații din care am încropi un mic discurs deși prăpădit și cu care la urma urmei nu ne-am putea lăuda, ci mai degrabă rușina. Îmi place foarte mult extrapolarea pe care o face Ellen White despre CINE este Domnul, cu ocazia intrării Sale triumfale în Ierusalim, preluând de fapt textul profetic sacru. Și pentru că este unicat îmi place să amintesc această extrapolare în întregime ori de câte ori am ocazia. Fac lucrul acesta și acum. CINE este ACESTA? Ucenicii plini de duhul inspirației, răspund la această întrebare. În cuvinte elocvente ei repetă profețiile despre Hristos: Adam vă va spune: El este sămânța femeii care trebuia să sfărâme capul șarpelui Întrebați pe Abraam, că vă va spune: Este Melhisedec, Împăratul Salemului, Împăratul păcii. Geneza 14, 18 Iacob vă va spune: El este Silo din seminția lui Iuda. Isaia vă va spune: Emanuel, Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii, Isaia 7, 14; 9, 6. Ieremia vă va spune; Odrasla lui David, Domnul, Neprihănirea noastră. Ieremia 23; 5, 6. Daniel vă va spune: El este Mesia. Osea vă va spune: El este Domnul oștirilor: Numele Lui este Domnul, Osea 12, 5. Ioan Botezătorul vă va spune: El este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, Ioan 1, 29. Marele Iehova a proclamaat de pe tronul Lui: Acesta este Fiul Meu prea iubit, Matei 3, 17 Noi, ucenicii Lui declarăm: Acesta este Isus, Mesia, Domnul vieții, Răscumpărătorul lumii. Iar domnul puterilor întunericului Îl recunoaște, zicând: Știu cine ești, Sfântul lui Dumnezeu, Marcu 1, 24. Ieșind din circumstanțele momentului de mai sus și străbătând Evangheliile și Epistolele și Apocalipsa, și adunând despre CINE este EL, se face o constelație de înțelesuri. Pentru acum, fie și numai ucenicul Toma cu al său Domnul meu și Dumnezeul meu, după care nu poate urma altceva decât închinarea. După ce Domnul a spus despre Sine EU SUNT CEL CE SUNT, parcă nu s-ar mai cuveni spus nimic despre CINE este El. Și totuși, făpturile Lui, ne place și nouă să ne lăudăm cu CINE este El în fel de fel de spuse ale noastre considerându-L al nostru, fiind ai Lui. Între Domnul cerurilor și Fratele nostru mai mare, Mântuitorul, este loc pentru oricine și orice circumstanță să spună, să se spună în felul în care i se pare cel mai potrivit CINE este El, chiar uneori spunând tăcând minunat. Despre CUM este Domnul, ne spune și El în multe feluri și ne spun toți credincioșii Lui care nu s-au putut opri să se minuneze în vorbitul despre EL. Nu există un echivalent despre CUM este El la cel despre CINE este El spus prin Eu sunt CEL CE SUNT. De exemplu plin de îndurare, bogat în bunătate este ca marea care își joacă liniștită valurile la poalele muntelui de neclintit. Este clipocitul și nu unde începe și unde se sfârșește el, pentru că la auzirea clipocitului nu se cuvin alte preocupări. O stare. Trecând însă la CE este Domnul, mă simt ca Pavel aruncat în țărână pe drumul către Damasc. Deși parcă s-ar înjgheba ceva definiție de felul apa vie, pâinea vieții, lumina lumii, calea, adevărul și viața, iubire IUBIREA, sunt încă departe de a cuprinde ceva care să fie reprezentativ, prin care să-mi fie reprezentat. De unde până unde, de când până când. Nici unde, nici când. Mereu peste tot ce înseamnă? Înainte mai m-aș duce cu gândul la fără sfârșit, dar înapoi la fără început mă gândesc cam degeaba. Însă tocmai această neputință de cuprindere îmi este nespus de scumpă, despre dimensiuni și definiții nu poate fi vorba în legătură cu CE este Domnul. Singurul lucru pe care-l pot face este să-L arăt, să mi-L arăt iar și iar, spunând ACESTA este El, CEL CE ESTE și care este AȘA, rămânând minunata taină despre CE este El. Existența, trăirea, poate fi considerată zbaterea fericită de a înțelege din despre CINE este Domnul și CUM este Domnul, CE este Domnul. Benone Burtescu (dburtescu@aol.com) Sursa: www.InterCer.ro Contor Accesări: 878, Ultimul acces: 2026-05-24 06:24:38
|
Timp total: 0,32s...
[]:1