Un tezaur uitat: Arhivele Nationale ale Romaniei

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Timp stanga: 0,3s...

Ştiri şi Evenimente

Un tezaur uitat: Arhivele Naţionale ale României

[2013-04-01]

L-am întâlnit pe prof. ing. Nicolae Noica, ministrul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, în perioada 1996-2000, la Arhivele Naţionale ale României. Şi acum, ca şi atunci, scormoneşte aproape zilnic în trecut, scoţând la lumină documente vechi, istorii uitate, soluţii tehnice ale înaintaşilor, care privesc diferite proiecte de construcţii etc. Am purtat cu domnia sa un dialog despre lumea din arhivă şi despre câteva probleme care ar trebui să ne preocupe mai mult astăzi, când societatea respiră din ce în ce mai greu, fracturată şi netratată corespunzător de o nepricepută lipsă de responsabilitate şi realism.
Se tot vorbeşte, domnule ministru, în mass-media, în lumea politică, peste tot, despre o necesară schimbare. Dumneavoastră cum vedeţi aceasta?
Astăzi, când societatea românească este bolnavă de neîncredere, suspiciuni, frică şi lipsă de responsabilitate, am convingerea că numai istoria este cea care ne poate oferi „leacul“: „Să se părăsească pe dată de risipă, de intrigi, de certe ambiţioase, de apăsări de strâmbătăţi şi să se pună mereu pe muncă, pe economie, pe fapte bune şi pe învăţătură“, spunea profesorul Grigore Cristescu, în 1877. Istoria care ne stă la îndemână, păstrată cu grijă şi respect, este Arhiva Naţională. Din păcate, puţini dintre formatorii de opinie şi politicienii noştri ştiu că aici sunt adăpostite actele de identitate ale poporului român. Câţi dintre dânşii le cercetează, nu îndrăznesc să mă pronunţ. Amintesc numai că marele om de stat Ionel I. C. Brătianu, căruia îi datorăm în mare parte Marea Unire, era pasionat din tinereţe de cercetarea istoriei, de descifrarea documentelor şi de reconstituirea genealogiilor. Cu toate acestea, când a fost numit prim-ministru, a înţeles că are datoria să-şi însuşească mult mai bine istoria ţării şi a relaţiilor noastre diplomatice pentru a le folosi în viaţa politică.
Ce se află dincolo de aceste uşi?
Aici se găsesc documente de zeci sau sute de ani vechime, multe unicat. Ele probează cine suntem, cum ne-am format ca naţiune, cum au gândit şi s-au format oamenii politici, cum s-au creat şi au funcţionat instituţiile ţării, de la Şcoală la Parlament, care sunt proprietăţile mobile şi imobile - case, pământuri - etc. Aici se mai găsesc elemente constitutive ale cărţii tehnice pentru instituţiile publice, documente obligatorii conform Legii nr. 10/1995 a calităţii construcţiei. Spre a ne forma o idee despre cantitatea de documente aflate dincolo de aceste uşi, să reţinem câteva date: în depozitele Arhivelor Naţionale ale României se păstrează aproximativ 240 km de arhivă (12 km arhiva SRI!), reprezentând 30.000 de fonduri şi colecţii de documente, produse de instituţiile ţării în peste 600 de ani. Volumul acestora este de aproximativ 90.000 „metri cubi de cultură“. Ce înseamnă acest volum în timp? Pentru a discuta numai conţinutul documentelor în emisiunea „1 mc de cultură“ a domnului Alex. Ştefănescu, spre exemplu, ar trebui ca în ea să aibă loc 1.800 de ani! Ce înseamnă acest volum în spaţiu? Imaginaţi-vă volumul clădirii Ministerului Administraţiei şi Internelor, fostul CC al PCR! Şi să nu uităm că acest volum de arhivă creşte anual!
Arhivele şi importanţa cunoaşterii documentelor
Explicaţi-ne rolul Arhivelor Naţionale şi cum pot fi ele un sprijin pentru cei ce ne conduc - vremelnic - destinele în stabilirea priorităţilor bugetare, spre exemplu…
Aş vrea mai întâi să povestesc o întâmplare: numit în 1921 ministru al Lucrărilor Publice, profesorul Ion Popovici face o vizită în zona Moldovei pentru a afla necazurile oamenilor, după război. La întrebarea cum să-i ajute, un ţăran încărunţit i-a spus: „Bordeiele noastre, ca ale noastre. Lăsaţi-le mai la urmă. Dar ce am vrea, este să ne ridicaţi îndată biserica şi şcoala“.
Biserica şi Şcoala? Da, adică cele două rădăcini puternice ale poporului nostru care ne-au asigurat stabilitatea în faţa vitregiilor. De altfel, acest lucru s-a oglindit, mai bine de şase decenii, şi la nivelul guvernelor, în care exista Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Importanţa acestor instituţii i-a determinat pe înaintaşi să înfiinţeze Casa Şcoalelor şi Casa Bisericii, care s-au ocupat preponderent cu construcţia clădirilor. În fond, bazele României moderne au fost puse în vremea regelui Carol I. La el, nu exista nici o deosebire între vorbă şi faptă. Dovadă că, an de an, a susţinut un buget substanţial pentru Biserică şi Şcoală. Iar în 1881 a dispus acordarea sumei de 5 milioane lei aur pentru construirea unei catedrale în Bucureşti. Şi a mai avut o grijă specială regele: alocarea sumelor necesare pentru construirea de dispensare la sate. Cred că aceste instituţii ar trebui să fie prioritare şi astăzi, dar, subliniez, nu numai la modul declarativ.
Ce importanţă are cunoaşterea documentelor din Arhivele Naţionale pentru domeniul dumneavoastră de activitate, construcţiile?
Recent, am scris o carte despre evoluţia Ministerului Lucrărilor Publice, la 150 de ani de existenţă, o instituţie a cărei contribuţie la dezvoltarea ţării e impresionantă. Lucrarea a avut la bază numeroasele fonduri de documente, planuri, condiţii şi norme de execuţii, contracte, devize, păstrate cu grijă şi respect la Arhivele Naţionale. Marii noştri conducători au înţeles că pentru a susţine programul de lucrări publice, atât de necesar ţării, trebuie o bună organizare şi o atentă cheltuire a banului public. De altfel, de aceste lucruri avem nevoie noi şi astăzi. Ne trebuie doar voinţă politică de a aplica acest principiu. Amintesc că pentru a se verifica tehnic lucrările şi modul de cheltuire a banului public, a fost creat Consiliul Tehnic Superior în Ministerul Lucrărilor Publice, care aviza toate lucrările publice, din punctul de vedere al întocmirii proiectului, calităţii lucrării şi costurilor lor. Palatul Băncii Naţionale, cel de Justiţie din Bucureşti, Palatul Muzeului Ţăranului Român, Ateneul Român, podul peste Dunăre sunt numai câteva din edificiile controlate de acest consiliu tehnic. El avea în componenţă personalităţi remarcabile ale lumii tehnice de la noi: Anghel Saligny, Elie Radu, Gheorghe I. Duca, V. Bruckner, Petre Antonescu, Duiliu Marcu, Emil Balaban, Ion Ionescu-Bizet, Niculae Cerkez şi mulţi alţii. Fondul acestui Consiliu Tehnic Superior cuprinde peste 3.000 de dosare, fiecare cu circa 100-150 file.
Avem deci nevoie practică de unele documente…
Sigur. Construcţiile au fost executate în anumite perioade, la nivelul cunoştinţelor tehnice de atunci şi cu tehnologiile vremii. Supuse vitregiilor timpului, cutremurelor, de pildă, s-au deteriorat, fiind obligaţi astăzi să le consolidăm, să le întreţinem. Dar pentru a le consolida, trebuie să avem planurile de execuţie. Să ştim materialele care s-au folosit, calitatea acestora. În fond, cartea tehnică a construcţiei. Recent, s-au executat lucrări de consolidare la Palatul Regal, astăzi Muzeul Naţional de Artă al României. Mi s-a spus că nu s-au găsit planuri. Am fost surprins şi am arătat că ele se păstrează la Arhivele Naţionale, în Fondul Ministerului Lucrărilor Publice şi în Fondul Casei Regale, şi că le-am semnalat în două lucrări: „Palatul Regal, azi Muzeul Naţional de Artă“ şi în „Emil Prager - un model“. Stau la dispoziţia specialiştilor sondajele privind stratificaţia terenului, executate de Întreprinderea „G. Barusco“, planurile de consolidare ale fundaţiilor vechiului palat, planul cu secţiunea etajului în care se află Sala Tronului, întocmite de firma lui Emil Prager, care a proiectat şi executat lucrarea, dar şi valoarea sarcinilor utile, în baza cărora s-au făcut dimensionările, precizate în Jurnalul nr.182/30 iulie 1929 al Consiliului Tehnic Superior. Dacă la o astfel de lucrare nu cercetăm documentele din Arhivele Naţionale, atunci unde?
Acum se desfăşoară licitaţia pentru executarea consolidării Palatului Patriarhiei. Construcţie remarcabilă, realizată în 1908-1914, după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu şi proiectul de beton-armat al inginerului Gogu Constantinescu. M-am întrebat: câţi din ofertanţi au cercetat planşa cu secţiunea transversală a palatului, care prezintă şi modul de fundare realizat atunci, publicată în lucrarea despre Palatul Patriarhiei? Este foarte important să cunoaştem caracteristicile construcţiilor pe care le consolidăm, pentru că atunci vom realiza şi economii la costurile lucrărilor şi vom şti şi ce tehnologii să aplicăm.
Canalul Bucureşti - Dunăre, între legendă şi adevăr
Îmi spuneaţi că povestea potrivit căreia proiectul Canalului Bucureşti - Dunăre ar aparţine lui Nicolae Ceauşescu este doar o legendă…
Aşa este. Din păcate, se discută de multe ori fără a se cunoaşte fondul problemei. Despre un astfel de proiect, s-a vorbit încă din anul 1927 de către inginerul inspector general Alexandru Davidescu, profesor la Şcoala Politehnică, în lucrarea „Canalul Navigabil Bucureşti-Dunăre“. Iată şi dovada: „Canalul este menit să aducă Capitalei ţării noastre foloase economice imense, prin eftenirea mărfurilor, prin înlesnirea industriilor, a comerţului, a agriculturii şi tuturor activităţilor orăşeneşti, transformând şi îndrumând astfel oraşul spre o propăşire viguroasă“. Documentul arată ca s-a propus Primăriei Capitalei acest proiect, iar în 1929 acesta este materializat în planşe. La Arhivele Naţionale se află proiectul întocmit de ing. Nicolae Caramfil.
Cum „tratăm“ în realitate Arhivele Naţionale?
Arhivele Naţionale ale României deţin un tezaur de cultură impresionant dar, din păcate, de peste 120 de ani, nu-i oferim şi un local propriu, adecvat. Găzduim arhivele într-o clădire construită înainte de 1940, pentru care clasa de risc seismic este 0, şi în care, la cutremurul din noiembrie 2004, de numai 6 grade pe scara Richter, plafonul scării de onoare s-a prăbuşit. Nu s-au găsit la buget 50.000 de euro pentru a dota această instituţie cu aparatura minimală de multiplicare. Cred că a sosit timpul ca noi toţi să facem un pas decisiv în schimbarea mentalităţii, prin lansarea unei ample dezbateri publice şi promovarea unei soluţii practice pentru localul Arhivelor Naţionale ale României.
Banii de la Buget acordaţi Bisericii este un subiect care vă preocupă şi despre care v-aţi mai exprimat opinia…
Un astfel de subiect nu se poate discuta onest decât clarificând două chestiuni: cine reprezintă Biserica şi ce rol a avut şi are aceasta în societatea noastră, apoi, cum au fost secularizate bunurile mănăstireşti şi cum s-au alocat bani de la buget, de atunci pentru Biserică. Ortodoxia ne-a menţinut ca stat unitar, lucru înţeles de marii noştri conducători. Comuniştii au decretat însă un război pe faţă împotriva Bisericii. Astăzi, când ţara trăieşte o stare de confuzie, în care „valorile“ care s-au impus sunt consumismul, secularizarea şi, implicit, corupţia, întrebăm: ce s-ar întâmpla dacă şi aceste ultime zăgazuri reprezentate de credinţă şi spiritualitate ar fi înfrânte de puţinele voci, dar perseverente, care confundă libertatea cu anarhia? Marele teolog Dumitru Stăniloae spunea că „Societatea românească ar trebui să evolueze adâncindu-şi conţinutul în planul spiritual, întărind spiritul din oameni şi o înţelegere mai profundă a realităţii“. Asemenea argumente ne determină să susţinem acordarea în continuare a sumelor de la bugetul de stat, necesare îndeplinirii misiunii spirituale, morale şi civice a Bisericii, instituţie fundamentală care, venind din tradiţie, ne va asigura existenţa ca popor, şi nu doar ca populaţie. (Interviu realizat de Dumitru Manolache şi publicat în "Ziarul Lumina" din data de 1 aprilie 2013)

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 910, Ultimul acces: 2026-05-31 05:08:59

Timp total: 0,3s...

[]:1