Momente festive la noua Catedrală Episcopală din Oradea în Duminica Ortodoxiei[2013-03-25]În prima Duminică a Postului Păresimilor, Duminica Ortodoxiei, 24 martie 2013, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat la Catedrala Episcopală Învierea Domnului și Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei din Oradea, după cum ne-a mărturisit Pr. Cristian Rus.Bucuria clerului și a credincioșilor noii Catedrale Episcopale din Oradea, și a întregii Eparhii a Oradiei, în această Duminică, a fost încununată de aniversarea liturgică a șase ani de la fericitul și binecuvântatul moment al întronizării Preasfințitului Părinte Sofronie în tronul episcopal al Oradiei Mari, ce a avut loc în Duminica Ortodoxiei din anul 2007, la Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Oradea, vechea Catedrală Episcopală. Chiriarhul Oradiei a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, prima din Sfântul și Marele Post, în sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, în paraclisul de iarnă cu hramul Sfinții Ierarhi Nicolae, Spiridon și Nectarie de la demisolul noii Catedrale Episcopale, în prezența icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Sfânta Mănăstirea Izbuc și a raclei cu sfinte moaște a străvechii vetre monahale bihorene. Este pentru a doua oară când icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Izbuc, copie după o veche icoană făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Mănăstirea Vărzărești, din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, iese din așezământul monahal, întâia oară venind tot la noua Catedrală Episcopală din Oradea, în anul 2012, la 11 martie, în a doua Duminică din Postul Mare, ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, la proclamarea celui de-al doilea hram al catedralei, Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei. Sute de credincioși orădeni, oficialități locale și județene, doamnele din cadrul Asociației Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei (A.F.O.R.E.O.), au participat la Sfânta Liturghie arhierească, în cadrul căreia Ierarhul a hirotonit pe tânărul absolvent de Teologie Ortodoxă Călin Daniel Pădurean în treapta diaconiei, pe seama bisericii cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din parohia Șuștiu, Protopopiatul Beiuș. De asemenea, Preacucernicul Părinte Mircea Gheorghe Burzo, preot slujitor la Catedrala Episcopală Învierea Domnului și Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei din Oradea, a fost hirotesit iconom. Răspunsurile liturgice au fost date de către corul Sfântul Niceta de Remesiana al catedralei. La momentul împărtășirii soborului slujitor, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Preacuviosul Părinte Arhim. Mihail Tărău, exarhul mănăstirilor și schiturilor din Eparhia Oradiei și stareț al Mănăstirii Izbuc, a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române către clerul și credincioșii creștini din Patriarhia Română la Duminica Ortodoxiei din Anul Domnului 2013. La finalul Sfintei Liturghii, din partea clerului, a viețuitorilor așezămintelor monahale și a dreptmăritorilor creștini din Eparhia Oradiei, Preacuviosul Părinte Arhim. Mihail Tărău a dat citire cuvântului aniversar Slujire și dăruire la marginea dinspre Apus a neamului românesc - Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei, șase ani de arhipăstorire în tronul episcopal al Oradiei Mari, în care adus mulțumire Bunului Dumnezeu pentru darul pe care l-a făcut Eparhiei Oradiei acum șase ani, în persoana Preasfințitului Părinte Sofronie, subliniind, în alese cuvinte, principalele roade ale lucrării arhipăstorești a Preasfinției Sale în acest răstimp binecuvântat și chemând ajutorul Preasfintei Treimi pentru continuarea și multiplicarea acestei frumoase lucrări în cuprinsul Episcopiei Oradiei. La încheierea programului liturgic, Preasfințitul Părinte Sofronie a mulțumit, în cuvântul rostit, Atotputernicului Dumnezeu și Preacuratei Fecioare Maria pentru darurile primite și ajutorul oferit pe parcursul celor șase ani de arhipăstorire în Eparhia Oradiei, dar și slujitorilor sfintelor altare și vrednicilor credincioși din Bihor pentru misiunea pe care o desfășoară, fiecare acolo unde a fost chemat și așezat de Dumnezeu spre a sluji Bisericii Sale: Prezența icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Izbuc aici, la noua Catedrală Episcopală din Oradea, a transformat ziua aceasta, Duminica Ortodoxiei, prăznuirea biruinței sfintelor icoane contra celor care le defăimau, într-o aleasă zi de sărbătoare, fiind un izvor de multă mângâiere, bucurie și nădejde pentru noi toți, aflați, și anul acesta, la începutul călătoriei duhovnicești a Sfântului și Marelui Post. Pentru acești șase ani care s-au scurs de la Duminica Ortodoxiei din anul 2007, 25 februarie, ziua întronizării noastre în istoricul tron al Episcopiei Oradiei, se cuvine să mulțumim Bunului Dumnezeu, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, pentru tot ajutorul pe care, necontenit ni-l oferă tuturor, de la Ierarh și până la cei mai de aproape sau mai de departe păstoriți ai noștri din Sfânta și de Dumnezeu păzita Eparhie a Oradiei. Dorim să mulțumim, totodată, preacuvioșilor și preacucernicilor părinți membri ai Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Oradiei, preacucernicilor părinți protopopi, preacuvioșilor părinți de la sfintele mănăstiri și preacucernicilor părinți de la parohiile din cuprinsul Eparhiei Oradiei, viețuitorilor sfintelor mănăstiri și schituri, monahi și monahii, și bunilor credincioși și credincioase, dumneavoastră tuturor, celor care sprijiniți misiunea Bisericii, rugându-Vă ca, și de acum înainte, să fim cu toții împreună, cler și popor, în strânsă și deplină unitate și împreună lucrare în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română, împlinind și ducând mai departe visurile înaintașilor noștri. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 4096, Ultimul acces: 2026-05-28 04:27:39
|
Timp total: 0,33s...
[]:1