Mandatul ministranților dat în parohia Sf. Nicolae din Bacău - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Mandatul ministranților dat în parohia Sf. Nicolae din Bacău

[2013-03-19]
Duminică, 17 martie 2013, în cadrul Sfintei Liturghii a copiilor de la ora 12.00, douăzeci și cinci de ministranți au primit mandatul de slujire, oferit de pr. Andrei Cocianga, care a și prezidat celebrarea din parohia "Sfântul Nicolae" din Bacău. Au concelebrat pr. Răzvan Mătășel și pr. Iulian Robu, aflăm dintr-un material semnat de pr. Iulian-Gabriel pe Ercis.ro.
Cu o zi înainte, sâmbătă, 16 martie, ministranți au participat la o zi de comuniune și de reculegere la Mănăstirea "Pie Venerini" din Bacău. Duminică, la ora 11.50 a început procesiunea solemnă, ministranții purtând hainele în mâini până la altar. Au urmat rugăciunile, învățătura din catehism și Angelus. La ora 12.00 a început Sfânta Liturghie. La predică, pr. Andrei a evidențiat frumusețea slujirii de ministrant și responsabilitatea pe care o implică această slujire: "A fi ministrant este frumos. Voi îl ajutați pe părintele la altar, de aceea trebuie să fiți cei mai buni, cei mai cuminți, cei mai harnici."
După predică s-a desfășurat ceremonia de încredințare a mandatului pentru cei 25 ministranți. Aceștia au răspuns chemării lui Dumnezeu de a-l ajuta pe preot la Sfânta Liturghie și de a fi un exemplu edificator pentru toți ceilalți. Ministranții s-au angajat în mod solemn să îl slujească pe Dumnezeu "cu toată disponibilitatea și cu tot entuziasmul" de care sunt capabili. După Sfânta Liturghie a urmat un moment de împărtășire și de bucurie și cu familiile celor ce au primit mandatul de ministrant.
(Sursa: ERCIS.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 875, Ultimul acces: 2026-07-29 12:08:29