Slujire arhierească la Timişoara - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Slujire arhierească la Timişoara

[2013-03-05]
Duminică, Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a fost prezent în mijlocul comunităţii credincioşilor cu deficienţe de auz şi vorbire din Timişoara, unde a slujit Sfânta Liturghie în Capela „Sfânta Maria“, de la demisolul Bisericii „Naşterea Maicii Domnului“ a Parohiei Timişoara - Iosefin, după cum informează Ziarul Lumina, Ediţia de Banat.
Din soborul slujitorilor a făcut parte şi pr. Eugen Bendariu, slujitor al comunităţii hipoacuzicilor timişoreni. Acesta, alături de interpretul de la strană Eduard Vass, a tradus în limbaj mimico-gestual întreaga slujbă, pe înţelesul celor prezenţi.
În cuvântul adresat credincioşilor, Preasfinţitul Paisie i-a îndemnat să participe în continuare cu evlavie şi dăruire la viaţa Bisericii. Comunitatea timişorenilor cu dizabilităţi de auz şi vorbire a luat fiinţă în anul 2001, cu sprijinul Parohiei Timişoara - Iosefin şi cuprinde aproximativ 200 de persoane. Consiliul parohial, la propunerea pr. paroh Ionel Popescu, a suportat cheltuielile necesare urmării unui curs de specializare la Facultatea de Teologie din Piteşti pentru diaconul Eugen Bendariu, care a fost hirotonit apoi preot pe seama acestei comunităţi.
Prima Sfântă Liturghie oficiată de pr. Eugen Bendariu în limbaj mimico-gestual a avut loc duminică, 12 mai 2002, în sala de festivităţi a Parohiei Timişoara-Iosefin, de faţă fiind şi Înalt Preasfinţitul Nicolae, Mitropolitul Banatului. Începând cu anul 2011, slujbele religioase sunt oficiate în Capela „Sfânta Maria“ de la demisolul bisericii parohiale, sfinţită de Preasfinţitul Paisie Lugojeanul la data de 11 septembrie 2011 şi organizată special pentru membrii acestei comunităţi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1084, Ultimul acces: 2026-06-18 23:23:44