Pr. Lombardi respinge afirmaţiile lui Ali Agca - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Pr. Lombardi respinge afirmaţiile lui Ali Agca

[2013-02-01]
Adresându-se astăzi jurnaliştilor, pr. Federico Lombardi, directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, a negat anumite afirmaţii făcute de Mehmet Ali Agca într-o nouă autobiografie publicată la 31 ianuarie. Agca este cel care a încercat să îl asasineze pe Papa Ioan Paul al II-lea la 13 mai 1981, în Piaţa San Pietro. Autobiografia este intitulată "Mi-au promis paradisul: Viaţa mea şi adevărul despre asasinarea Papei", scrisă de Agca cu ajutorul unui scriitor.
Printre altele, asasinul turc afirmă că a acţionat la ordinele Marelui Ayatollah Khomeini din Iran. Agca povesteşte despre întâlnirea sa cu Papa Ioan Paul al II-lea, la doi ani de la atac, susţinând că după ce au discutat despre al treilea secret de la Fatima, Sfântul Părinte l-a întrebat cine a ordonat asasinarea. De asemenea Agca susţine că Papa Ioan Paul al II-lea l-a îndemnat să se convertească la creştinism. "Ar trebui acum să îl credem pe Agca?", a întrebat pr. Lombardi. "Nu cred." Directorul biroului de presă al Sfântului Scaun a spus că a discutat despre afirmaţiile făcute de Agca cu Cardinalul Stanislaw Dziwisz, care atunci era secretar personal al Papei Ioan Paul al II-lea, singura persoană care a asistat la discuţia dintre Sfântul Părinte şi asasin.
Conform pr. Lombardi, Cardinalul Dziwisz a confirmat că defunctul Pontif şi Agca au discutat despre secretul de la Fatima şi despre natura inexplicabilă a supravieţuirii Papei după atac. Dar fostul secretar papal a negat categoric că în discuţie s-ar fi pomenit despre implicarea Ayatollahului Khomeini în asasinat sau că Agca ar fi fost îndemnat să se convertească la creştinism. Cardinalul Dziwisz a negat şi că Papa Ioan Paul al II-lea i-ar fi trimis o scrisoare după întâlnire, reluând invitaţia la convertire. Conform Cardinalului, o astfel de scrisoare nu există. În această pretinsă scrisoare, Papa Ioan Paul al II-lea i-ar fi cerut lui Agca să se roage pentru el şi să se convertească.
"Practic tot ce a fost responsabilitatea mea şi am putut să verific, s-a dovedit fals", a spus pr. Lombardi relativ la pretenţiile formulate de Agca în biografia sa. "A o suta sau cine ştie câta versiune a faptelor oferită de Agca, alături de afirmaţiile lui anterioare - prea fanteziste ca să poată fi crezute."

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1822, Ultimul acces: 2026-11-06 03:41:56