Uimitorul mister al Pruncului născut dintr-o Fecioară[2013-01-04]Se spune că istoria lumii este scrisă de oamenii mari. Cu toate acestea, un Prunc mic și fragil a schimbat radical cursul secolelor, și împreună cu El umila Sa Mamă, pentru că a rostit pur și simplu un "da". Pe această reflecție și-a bazat Papa Benedict al XVI-lea prima sa cateheză din anul 2013, din cadrul audienței generale de miercuri, 2 ianuarie 2012, din Aula Paul al VI-lea. "Cum a putut acest Prunc mic și slab să aducă o noutate atât de radicală în lume încât să schimbe cursul istoriei? Oare nu este ceva misterios în originea Sa, care merge dincolo de peștera aceea?"Apare întrebarea despre originea lui Isus, aceeași pe care și-a pus-o procuratorul Ponțiu Pilat, iudeii, cetățenii din Ierusalim și care, într-un anumit sens, este pusă și oamenilor timpului nostru. "Desigur, Isus este originar din Nazaret, s-a născut la Betleem, dar ce anume se știe despre adevărata Sa origine? În cele patru Evanghelii reiese cu claritate răspunsul la întrebarea 'de unde' vine Isus: adevărata Sa origine este Tatăl, Dumnezeu; provine total de la El, însă într-un mod diferit de orice alt profet sau trimis al lui Dumnezeu care l-au precedat. Această origine din misterul lui Dumnezeu, 'pe care nimeni nu îl cunoaște', este conținută deja în relatările copilăriei din Evangheliile lui Matei și a lui Luca, pe care le citim în acest timp al Crăciunului." Această temă a fost deja explicată de Papa în cea mai recentă carte a sa despre copilăria lui Isus; creștinii o repetă de fiecare când recită cuvintele Crezului: "s-a zămislit de la Duhul Sfânt, din Fecioara Maria". Rostind aceste cuvinte, a subliniat Papa, "îngenunchem pentru că vălul care îl ascundea pe Dumnezeu este, să spunem așa, deschis și misterul Său insondabil și inaccesibil ne atinge: Dumnezeu devine Emanuel, 'Dumnezeu cu noi'. Atunci când ascultăm Misele compuse de marii maeștri ai muzicii sacre observăm imediat cum se opresc în mod deosebit asupra acestei fraze, ca și cum ar voi să încerce să exprime cu limbajul universal al muzicii ceea ce cuvintele nu pot să manifeste: misterul mare al lui Dumnezeu care se întrupează, se face om". Fără Maria, "intrarea lui Dumnezeu în istoria omenirii nu s-ar fi realizat și nu ar fi avut loc ceea ce este central în Mărturisirea noastră de credință: Dumnezeu este un Dumnezeu cu noi. Maria... pune la dispoziție întreaga sa persoană, 'acceptă' să devină loc al sălășluirii lui Dumnezeu... Dumnezeu a ales chiar o femeie umilă, dintr-un sat necunoscut, într-una dintre provinciile cele mai îndepărtate ale marelui imperiu roman. Mereu, chiar și în mijlocul dificultăților cele mai mari care trebuie înfruntate, trebuie să avem încredere în Dumnezeu, reînnoind credința în prezența și acțiunea Sa în istoria noastră, ca în istoria Mariei. La Dumnezeu nimic nu este imposibil! Cu El, existența noastră merge mereu pe un teren sigur și este deschisă spre un viitor de speranță trainică". Acțiunea Duhului Sfânt în Maria, a evidențiat Papa, "ne face să reflectăm la modul în care credința aduce și în noi o noutate atât de puternică încât produce o a doua naștere. Într-adevăr, la începutul existenței noastre creștine este Botezul, care ne face să renaștem ca fii ai lui Dumnezeu, ne face părtași la relația filială pe care o are Isus cu Tatăl". "Numai dacă ne deschidem la acțiunea lui Dumnezeu, ca Maria, numai dacă încredințăm viața noastră Domnului ca unui prieten în care ne încredem total, totul se schimbă, viața noastră capătă un nou sens și o nouă față: aceea de fii ai unui Tată care ne iubește și nu ne abandonează niciodată". Legături: Textul integral al audienței generale Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1702, Ultimul acces: 2026-05-25 21:35:42
|
Timp total: 0,31s...
[]:1