Apelul pentru Unitate al Episcopilor Catolici din Uniunea Europeană (comunicat COMECE) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Apelul pentru Unitate al Episcopilor Catolici din Uniunea Europeană (comunicat COMECE)

[2012-11-29]
"Ne-am unit pentru mai bine". Cu ocazia evenimentului deschiderii Adunării Plenare de toamnă a Episcopilor din COMECE (Comisia Conferințelor Episcopale din Uniunea Europeană), care a avut loc la Bruxelles, în perioada 21-23 noiembrie, Cardinalul Reinhard Marx, președintele COMECE, a evocat această frază a Declarației de la Berlin din martie 2007. În discursul său, dedicat "provocărilor actuale ale UE și contribuției creștinilor", Cardinalul Marx a invitat la reinventarea proiectului european: "Noi, europenii, suntem uniți în pace, în vederea fericirii și prosperității pe care le dorim pentru noi înșine și pentru întreaga lume. Este necesar nu numai să afirmăm acest lucru, dar să îi și câștigăm pe europeni pentru această idee, să ne aventurăm și să căutăm un nou început."
În contextul crizei actuale, Episcopii COMECE sunt conștienți că reformele care s-au întreprins în multe state din zona euro ar trebui considerate ca o modalitate pentru ca Europa să își mențină rolul său în secolul al XXI-lea. Sacrificiile impuse populației de către guverne nu trebuie să meargă totuși împotriva justiției sociale. Episcopii fac apel și la cetățeni, pentru a rămâne uniți și solidari în fața crizei actuale. Pentru a-și aduce contribuția proprie, Episcopii COMECE doresc să trimită un puternic semnal de solidaritate europeană, mai ales către cei din țările lovite în mod special de criza economică curentă. De aceea au decis ca în lunile următoare să reflecteze, în parteneriat cu Organizația Caritas Europa, asupra consolidării ajutorului intra-european furnizat de către Biserică.
Mai mult, pentru a pecetlui și la nivel spiritual aceste legături de solidaritate, delegatul austriac, Egon Kapellari, a fost solicitat de către colegii săi din COMECE, să dezvolte o inițiativă de Rugăciune pentru Europa, care ar putea fi introdusă în întreaga comunitate europeană, prin implicarea creștinilor din toate țările, precum și a comunităților religioase. Pentru a depăși numeroasele divergențe naționale și culturale și totodată pentru a ajunge la o mai mare unitate în munca lor, delegații COMECE ai Conferințelor Episcopale din statele membre UE sunt angajați să promoveze - prin schimb de experiență și colaborare - conștiința apartenenței la o singură Biserică în Europa: Ecclesia în Europa, la care s-a referit Papa Ioan Paul al II-lea. Cu ocazia celei de-a 10-a aniversări a Exortației Apostolice cu același nume, COMECE va organiza anul viitor o serie de evenimente la Bruxelles.
Adunarea Plenară a vizat și reformarea funcționării interne a COMECE. Prin metode lucru înnoite și mai eficiente, COMECE va fi mai bine pregătită pentru a aborda noile provocări care derivă dintr-o Europă în criză, și va fi, totodată, capabilă să fie un real partener - prin adăugarea concepțiilor sale socio-etice - în procesul de integrare europeană. În timpul Adunării Plenare, Episcopii COMECE au desemnat un nou secretar general, pentru un mandat de 3 ani. Pr. Patrick H. Daly este un preot de 61 de ani din Dieceza de Birmingham, Marea Britanie, care își va lua în primire noua însărcinare în ianuarie 2013. Cu această ocazie, se va organiza o recepție, în onoarea atât a secretarului general care își termină mandatul, cât și a celui nou ales. Episcopii doresc să îi mulțumească astfel pr. Piotr Mazurkiewicz pentru munca depusă în acești patru ani. Diaconul austriac, dr. Michael Kuhn, este însărcinat cu conducerea Secretariatului în perioada interimară.
COMECE este și este compusă din 26 de episcopi, reprezentând toate statele membre ale UE. De mai mult de 30 de ani, COMECE a însoțit procesul de integrare europeană, oferindu-și reflecțiile sale în această privință. COMECE este acum un partener al instituțiilor UE în dialogul prevăzut de art. 17 alineatul (3) din tratatul privind funcționarea UE. (Biroul de presă COMECE)
(Sursa: EGCO.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1194, Ultimul acces: 2026-09-21 20:53:10