Sfânta Parascheva – ocrotitoarea românilor din estul Elveţiei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sfânta Parascheva – ocrotitoarea românilor din estul Elveţiei

[2012-10-14]
An de an credincioşii Parohiei 'Sfânta Parascheva', din estul Elveţiei, se adună pentru a-şi cinsti ocrotitoarea. Înfiinţată în Postul Paştilor anului 2004, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif Pop, pentru a răspunde nevoilor pastoral-misionare ale românilor din estul Elveţiei, parohia a primit-o ca ocrotitoare pe cea mai venerată sfântă a Moldovei, pe Sfânta Parascheva. Până în februarie 2012 parohia a mai avut un alt punct de slujire: oraşul St. Gallen. De la această dată a fost înfiinţată în oraşul care poartă numele marelui misionar din teritoriul alaman, Gallus, o parohie de sine stătătoare, care a primit ca ocrotitor pe Sfântul Antonie cel Mare, a precizat Părintele paroh Alexandru Nan.
Astfel, în fiecare an, credincioşii Parohiei 'Sfânta Parascheva', cu mic cu mare, chiar dacă locuiesc mai departe de oraşul Chur, sediul parohiei, se străduiesc să participe la Sfânta Liturghie şi s-o prăznuiască pe ocrotitoarea parohiei lor, dorind să se închine şi veşmântului sfintei. Acest veşmânt a fost primit ca dar din partea Mitropoliei Moldovei în luna august a anului trecut, în urma demersurilor făcute de către pr. paroh Alexandru Nan şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Iosif Pop, Arhiepiscop şi Mitropolit al Mitropoliei pentru Europa Occidentală şi Meridională.
Anul acesta, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Părintele paroh Alexandru Nan în biserica 'Sf. Lucian' (St. Luzi Kirche) din oraşul Chur, ajutat de către ipodiaconul Georgi Beschiaschwili. Înainte de Sfânta Liturghie a fost citit şi acatistul Sfintei protectoare. În cuvântul de învăţătură, pr. paroh Alexandru Nan a tâlcuit Evanghelia duminicii, referindu-se în special la sămânţa cea bună, care a rodit însutit. Între cei care au dat o roadă duhovnicească deosebită, pr. Alexandru a amintit-o chiar pe patroana şi ocrotitoarea parohiei, pe Sf. Parascheva, în care Cuvântul lui Dumnezeu a lucrat încă din pruncie. Apoi, părintele paroh a spicuit momente mai importante din viaţa Cuvioasei, pentru a da în final un alt exemplu de rodire: pe părinţii de la Sinodul al VII-lea Ecumenic, care au formulat doctrina iconodulă, arătând rostul cinstirii sfintelor icoane.
Întrucât o parte dintre credincioşii parohiei sunt plecaţi în concediu, împreună cu copiii lor care se bucură de vacanţa de toamnă, agapa hramului se va organiza în duminica de 21 octombrie 2012, după Sfânta Liturghie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 870, Ultimul acces: 2026-09-24 20:46:29