Pelerini la Patriarhie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Pelerini la Patriarhie

[2012-10-08]
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României s-a întâlnit luni, 8 octombrie 2012, cu un grup de 30 de persoane condus de către pastorul Franz Schule, membri ai Organizaţiei ”Ajutor interbisericesc elveţian”. Evenimentul s-a desfăşurat în Palatul Patriarhiei, în Sala Europa Christiana, începând cu ora 11:00.
Preafericirea Sa le-a mulţumit pentru sprijinul acordat de-a lungul timpului.
„Nu uităm niciodată că noua tipografie modernă de la Iaşi a fost realizată cu ajutorul acestei organizaţii de întrajutorare creştină care se numeşte Ajutor interbisericesc elveţian. De asemenea, dumneavoastră ca sprijinitori ai acestei organizaţii de întrajutorare inter-creştină aţi contribuit foarte mult ajutând şi alte eparhii ortodoxe din România. Totodată, organizaţia dvs. a acordat multe burse studenţilor români care au studiat în Occident, în Elveţia în special. Pentru toate acestea suntem foarte recunoscători şi Bunul Dumnezeu să vă dăruiască sănătate şi bucurie multă pentru că aţi adus şi altora bucurie”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel după cum ne informează Radio TRINITAS.
Grupul de pelerini a fost condus de pastorul Franz Schule, care i-a mulţumit Părintelui Patriarh pentru primire şi a ţinut să evidenţieze bunele relaţii dintre Biserica Ortodoxă Română, Bisericile Reformate şi Biserica Romano Catolică.
„Astăzi există o legătură şi o înţelegere foarte bună între bisericile reformate şi Biserica Ortodoxă Română. De asemenea, un scop al vizitei noastre în Biserica Ortodoxă Română a fost ca să vedem bunele relaţii care există în acest moment între Bisericile Reformate, Luterane, Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică”, a spus pastorul Franz Schule.
Zilele acestea, grupul condus de pastorul Franz Schule s-a aflat în pelerinaj la mai multe lăcaşuri şi mânăstiri din ţara noastră, iar în această dimineaţă au vizitat Catedrala Patriarhală şi Palatul Patriarhiei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 844, Ultimul acces: 2026-09-25 01:24:06