Cursuri pastorale la Mănăstirea Răteşti[2012-07-02]La Liceul Teologic Monahal „Sfântul Epifanie al Ciprului“ de la Mănăstirea buzoiană Răteşti a avut loc, astăzi, 2 iulie 2012, deschiderea cursurilor preoţeşti pe probleme teologice, duhovniceşti şi de interes bisericesc, organizate, deja, de mai mulţi ani încoace. La eveniment a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Epifanie al Buzăului şi Vrancei, care a asistat la oficierea Sfintei Liturghii, informează TRINITAS TV.În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Epifanie a vorbit despre cele trei obiective urmărite prin intermediul cursurilor preoţeşti: respectarea rânduielilor liturgice, împrospătarea cunoştinţelor teologice, precum şi recreerea duhovnicească prin participarea la sfintele slujbe. Stagiul de pregătire reuneşte, în fiecare săptămână, de luni şi până joi, câte 20 de preoţi din Eparhia Buzăului şi Vrancei, rânduiţi pe protopopiate. Anul acesta, la prima serie participă slujitori ai Sfintelor Altare din Protoieriile Buzău III şi Panciu, însoţiţi de părinţii protopopi. Cursurile preoţeşti se vor încheia la jumătatea lunii august, urmând ca după Postul Sfintei Mării să aibă loc un stagiu de pregătire cu maicile şi surorile din aşezămintele monahale buzoiene şi vrâncene, care sunt rânduite să dea răspunsurile la strană. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 8030, Ultimul acces: 2026-09-28 18:07:37
|
Timp total: 0.11s...
[]:1