Conferinţa preoţească a Protopopiatului pentru Estul Canadei la Toronto[2012-05-17]Preoţii din Protopopiatul pentru Estul Canadei s-au întâlnit Vineri şi sâmbătă, 11-12 mai 2012, la parohia Sf. Dumitru/Sf. Trei Ierarhi din Toronto. Împreună cu IPS Arhiepiscop Nicolae şi PS Episcop Vicar Ioan Casian, preoţii au discutat problemele curente pastoral-misionare şi administrative ale parohiilor.După aprobarea Agendei şi a Procesului Verbal de la precedenta Conferinţă preoţească, Părintele Daniel Sandu, de la parohia Sf. Gheorghe din Brossard (Montreal), Quebec, a prezentat tema ”Îngrijirea bolnavilor în Biserica Ortodoxă”. Bazată scripturistic şi patristic, prezentarea a urmărit relaţia sănătate – boală, grija deosebită a preotului pentru cei aflaţi în suferinţă, mijloacele pastorale de însoţire a bolnavului şi familiei acestuia. Ziua de vineri s-a încheiat cu slujba Sf. Maslu oficiată de către cei doi ierarhi înconjuraţi de un sobor de 19 preoţi. Sâmbătă dimineaţa, după cum ne informează romarch.org, conferinţa preoţească a continuat cu prezentarea temei ”Taina Sf. Maslu” de către P.C. Traian Petre, preot ajutător la aceeaşi parohie, Sf. Gheorghe din Brossard (Montreal). Părintele Traian a urmărit istoricul tainei, fundamentarea ei teologică, descrirea ritualului într-o prezentare concisă şi foarte atractivă. Nu au lipsit nici comparaţiile cu ritualul din alte Biserici creştine, motiv de interesante discuţii. Următorul punct al ordinii de zi a fost discutarea şi finalizarea proiectului început în anul 2011 privind publicarea unor broşuri şi pliante despre sfintele taine a Spovedaniei, Botezului şi Cununiei. Alcătuite de Comisia de Educaţie a Adulţilor, sub îndrumarea PS Episcop Vicar Ioan Casian, aceste materiale au un rol catehetic, atât pentru pregătirea credincioşilor pentru primirea acestor taine, cât şi pentru explicarea acestor taine (Botez şi Cununie) ne-ortodocşilor. S-a trecut apoi la discutarea problemelor administrative ale Arhiepiscopiei şi parohiilor. A fost reamintită necesitatea completării rapoartelor anuale şi trimiterea lor la Centrul Eparhial de la Chicago, împreună cu un inventar la zi al bunurilor parohiei. Un alt proiect important discutat a fost Monografia Arhiepiscopiei, lucrare ce trebuie finalizată până la Congresul bi-anual. S-a discutat şi despre stadiul dialogului cu Episcopia Ortodoxă Română din America, exprimîndu-se speranţa că la Congresul Arhiepiscopiei de la sfârşitul lunii iunie de la Montreal va exista un raport exact privind acest dialog. S-a stabilit data viitoarei conferinţe preoţeşti, 10-11 mai 2013 la parohia Sf. Ştefan cel Mare din Oshawa, Ontario. IPS Arhiepiscop Nicolae a mulţumit P.C. Protopop George Chişcă, Părintelui Viorel Tencaliuc, gazda conferinţei şi tuturor preoţilor pentru prezenţă şi implicarea în organizarea acestei întâlniri. Duminică 13 mai, cei doi ierarhi au slujit Sf. Liturghie în aceeaşi parohie cu ocazia aniversării a 10 ani de la fondare. La momentul predicii şi, mai apoi la masa festivă, IPS Arhiepiscop Nicolae i-a felicitat pe părintele paroh, Pr. Viorel Tencaliuc şi credincioşii parohiei pentru cei 10 ani de slujire şi i-a îndemnat să continue lucrarea de creştere a parohiei şi de construcţie a unui locaş de închinare. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1416, Ultimul acces: 2026-09-27 04:22:13
|
Timp total: 0.03s...
[]:1