Întrevedere fraternă între PS Anton şi Mitropolitul Petru al Basarabiei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Întrevedere fraternă între PS Anton şi Mitropolitul Petru al Basarabiei

[2012-04-19]
Miercuri, 18 aprilie, Preasfinţitul Anton Coşa, Episcop romano-catolic de Chişinău, s-a întâlnit într-o atmosferă pascală cu Înaltpreasfinţitul Petru, Mitropolit ortodox al Basarabiei, la reşedinţa prelatului catolic, aflăm de pe situl oficial al Diecezei de Chişinău.
În cadrul întrevederii, IPS Petru a fost însoţit de pr. consilier-cancelar Andrei Deleu, împreună cu un cleric mitropolitan, iar PS Anton de colaboratori ai curiei diecezane; totuşi, întâlnirea a avut mai puţin un caracter formal, axându-se pe imperativul cunoaşterii şi colaborării reciproce, în prezenţa lui Cristos cel Înviat, după modelul ucenicilor din Emaus. Înaltpreasfinţitul Petru a vizitat Catedrala "Providenţa Divină" şi unele dintre birourile curiei diecezane, fiindu-i de asemenea prezentate activităţile social-pastorale desfăşurate de diferitele organisme diecezane.
Vizita înaltului ierarh al Bisericii Ortodoxe Moldave se înscrie în contextul tradiţional al legăturilor fraterne şi de colaborare consolidate pe parcursul timpului între cele două Biserici-surori, îndeosebi în domeniul social-caritativ, şi în mod particular între Asociaţia "Diaconia" a Mitropoliei Basarabiei şi Organizaţia "Caritas" a Episcopiei de Chişinău.
(Sursa: vedeţi aici)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 957, Ultimul acces: 2026-09-30 00:48:28