Tradiţii creştine şi populare de Sfintele Paşti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Tradiţii creştine şi populare de Sfintele Paşti

[2012-04-14]
Sărbătoarea Învierii Domnului a fost întotdeauna încărcată de semnificaţii duhovniceşti şi cosmice pe care strămoşii noştri le-au transformat în obiceiuri şi tradiţii.
După ce, în Săptămâna Pătimirilor, creştinii au primenit casele şi gospodăriile, s-au spovedit şi s-au împărtăşit, în noaptea de Înviere, cu mic şi cu mare merg la biserică.
Mai multe informaţii despre tradiţiile de Sfintele Paşti a oferit pentru TRINITAS TV, dna. Carmen Mihalache, etnolog în cadrul Muzeului Ţăranului Român: ”Toată suflarea unei case se duce la slujba de Înviere în haine noi, spovediţi şi împărtăşiţi. În anumite zone exista obiceiul de a lăsa acasă toate luminile aprinse pentru ca şi gospodăria să se bucure de lumină. Prima zi de Paşti era o zi a familiei unde se servea masa fără excese, prin cumpătare, masă pe care se aflau toate bucatele tradiţionale”.
Una dintre cele mai cunoscute şi frumoase tradiţii ale poporului român este vopsitul ouălor.
”Se ciocneau ouă şi există credinţa că cei care ciocnesc împreună ouăle roşii vor române împreună şi pe lumea cealaltă şi dacă ţii minte cu cine ai ciocnit primul ou roşu este suficient să îţi aduci aminte numele acelei persoane şi reuşeşti să găseşti drumul către casă în cazul în care eşti rătăcit într-o pădure. Se punea punea în dimineaţa de Paşti un vas curat cu apă neîncepută cu un ou roşu şi cu un ban, iar cei ai casei se spălau dimineaţa cu această apă ca să fie peste tot anul roşii şi rumeni la faţă”, a mai spus dna. Carmen Mihalache.
O veche tradiţie, practicată încă în Ardeal, în a doua zi de Paşte este cea a udatului. Tinerii udă fetele şi femeile din familie sau din vecini pentru ca acestea să fie ferite de rele tot restul anului. La sate, fetele nemăritate participau, în Lunea Săptămânii Luminate, la horă.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 936, Ultimul acces: 2026-09-26 18:15:56