Catedrala din El Salvador este inca ocupata de Pasti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Catedrala din El Salvador este încă ocupată de Paști

[2012-04-04]
Arhiepiscopul de San Salvador, Mons. Jose Escobar Alas, a deplâns faptul că de mai bine de trei luni, catedrala mitropolitană este ocupată de un grup de foști combatanți, care continuă să împiedice desfășurarea slujbelor religioase. "Regretăm ocuparea în continuare a catedralei noastre, mai ales în acest moment special cum este Săptămâna Sfântă. De aceea, încă o dată, cerem persoanelor care sunt în interior să reflecteze și să înceteze această acțiunea rea, care este împotriva respectului și cinstei datorate lui Dumnezeu și încalcă dreptul oamenilor de a se închina lui Dumnezeu în templul Său", a spus Arhiepiscopul stând de vorbă cu presa. Potrivit unor surse locale ale Agenției Fides, Arhiepiscopul a subliniat că această situație constituie o încălcare a dreptului la libertatea de cult garantată de articolul 25 din Constituția Republicii, citim în relatarea de pe situl Radio Vatican.
Între timp, ocupanții și-au exprimat disponibilitatea de a negocia și lăsa spațiile bisericii. Camilo Artiga, unul dintre ocupanți, a explicat că această acțiune de forță continuă, deoarece procesul de negociere a fost suspendat pentru sărbătorile de Paști. "Guvernul Republicii și Arhiepiscopul cunosc bunăvoința noastră de a continua negocierile și de a lăsa lăcașul de cult înainte de Săptămâna Sfântă, dar nu a fost posibil deoarece autoritățile guvernului au mers în vacanță", a spus Artiga. Ocupanții au criticat, de asemenea, cuvintele Mons. Escobar Alas, atunci când a spus că decizia lor este "un act de lipsă de respect" față de credincioși.
Ex-combatanții, care au intrat în catedrală ocupând-o la începutul lunii ianuarie, au anunțat că nu au de gând să se retragă până când nu va fi instituită o comisie care să negocieze cu guvernul. Cererile ex-combatanților privesc reintegrarea lor ca veterani ai poliției; reintegrarea reprezentantului lor în parlament; recunoașterea sindicatului lor. Au subliniat, de asemenea, bunăvoința lor întrucât, fără să fi ajuns încă la vreun acord, au deschis catedrala, pentru a face astfel încât credincioșii să poată aduce omagiu la mormântul Mons. Oscar Arnulfo Romero, cu ocazia comemorării asasinării lui la 24 martie 1980. "Totul depinde guvern, dacă se ajunge la un acord propriu-zis, și dacă acordul vine, chiar mâine credincioșii pot veni Liturghie, în Catedrală", a spus Artiga.
(Sursa: Radio Vatican)

Sursa: www.Reformatus.ro


Contor Accesări: 1003, Ultimul acces: 2026-04-27 08:26:38