Binecuvântare - Mesajul Patriarhului României la Ziua Jandarmeriei Române[2012-04-02]Cuvânt de binecuvântare al Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, 3 aprilie 2012:Creat după chipul lui Dumnezeu Cel veșnic, omul este chemat la viață și fericire veșnică în ceruri, dacă în timpul vieții sale pământești cultivă credința în Dumnezeu și iubirea față de semeni, mai ales față de cei aflați în suferință și în grele încercări. De aceea, pentru buna sa viețuire în lume, omul trebuie să cultive pacea și armonia, solidaritatea și respectul reciproc în familie și în societate, să cultive cinstea și corectitudinea, dreptatea și demnitatea. Când aceste virtuți nu sunt cultivate, apar tensiuni, tulburări și dezechilibre. Prin urmare, toți cei care apără ordinea publică și pacea socială contribuie la promovarea iubirii față de patrie și popor, și la păstrarea valorilor noastre spirituale și materiale. Binecuvântăm popasul aniversar al Jandarmeriei Române, având convingerea că ostenitorii ei se vor afla totdeauna în slujba patriei și folosul cetățenilor, apărând legea dreptății și demnitatea persoanei umane. Vă dorim mult ajutor de la Dumnezeu în toată activitatea Dumneavoastră împlinită spre binele societății noastre românești și vă urăm ani mulți și binecuvântați cu sănătate și pace! DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 795, Ultimul acces: 2026-05-30 03:46:12
|
Timp total: 0,31s...
[]:1