Conferirea acolitatului și lectoratului la Alba Iulia[2012-03-31]Duminică, 25 martie 2012, în Duminica a V-a a Postului Mare, a avut loc în Catedrala arhiepiscopală "Sfântul Arhanghel Mihail" din Alba Iulia o Sfântă Liturghie pontificală celebrată de Excelența Sa IPS dr. Gyorgy Jakubinyi, Arhiepiscop de Alba Iulia. În cadrul acestei celebrări Euharistice solemne a avut loc conferirea treptei acolitatului unui număr de zece studenți teologi (anul IV de studii) și celei a lectoratului unui număr de opt studenți teologi (anul III de studii).Din încredințarea Excelenței Sale, PS Martin Roos, Episcop diecezan, Excelența Sa IPS Jakubinyi le-a acordat tinerilor studenți aparținători Diecezei Romano-Catolice de Timișoara, Adrian Gabriel Pășcălău (parohia Lipova) și Ion Cădărean (parohia Timișoara III Elisabetin) treapta acolitatului, respectiv cea a lectoratului. În cadrul celebrării, la momentul conferirii acestor două trepte, tinerii candidați au primit din mâna ierarhului celebrant Sfânta Scriptură, respectiv patena și ostia, pregătite pentru Jertfa Euharistică, ca semne ale slujirii lor în Biserică. În cadrul predicii Arhiepiscopul de Alba Iulia a făcut referire atât la însemnătatea etimologică, cât mai ales la cea teologică a cuvintelor "acolit", respectiv "lector", îndemnându-i pe candidați la o slujire demnă și la o pregătire temeinică pentru Sfânta Preoție. Cei optsprezece tineri studenți urmează cu toții studiile teologice în cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia (Seminarium Incarnatae Sapientiae), din cadrul Universității Babeș-Bolyai. După proveniență, cei opt lectori aparțin astfel: cinci de Arhidieceza de Alba Iulia, unul de Dieceza de Timișoara și doi de Dieceza de Satu Mare, iar cei zece acoliți: opt de Arhidieceza de Alba Iulia, unul de Dieceza de Timișoara și unul de Dieceza de Oradea. La încheierea Sfintei Liturghii, IPS Jakubinyi le-a mulțumit tuturor părinților și rudelor candidaților, prezenți la această sărbătoare, fiecăruia în limba sa maternă, dar în special mamelor tinerilor teologi pentru rugăciunile, educația și sprijinul pe care îl oferă în mod constant fiilor lor în urmarea lui Cristos și în pregătirea acestora pe calea vocației sacerdotale. (După materialul semnat de Claudiu Călin; foto Andreas Banuș) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 965, Ultimul acces: 2026-05-25 13:45:16
|
Timp total: 0,3s...
[1]:1