Vinerea Mare e anul acesta sarbatoare in Cuba - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Vinerea Mare e anul acesta sărbătoare în Cuba

[2012-03-31]
Ca răspuns la cererea Papei Benedict al XVI-lea adresată președintelui cubanez Raul Castro, guvernul Cubei a anunțat că Vinerea Mare din acest an va fi sărbătoare națională. Scurta declarație a guvernului, publicată astăzi de publicația oficială "Granma", afirmă că Papa a cerut declararea sărbătorii "în onoarea celebrărilor religioase ce au loc cu ocazia patimii și morții lui Isus din Nazaret".
Cu câteva minute înainte ca Papa să plece din Cuba, la 28 martie, președintele Raul Castro i-a spus că va declara 6 aprilie zi de sărbătoare, "ca o excepție, din respect pentru Sanctitatea Voastră și datorită rezultatelor bune ale acestei vizite în țara noastră". Autoritățile urmează să decidă mai apoi dacă sărbătoarea va fi permanentă sau rămâne doar pentru acest an. Amintim că liderii revoluției cubaneze au suprimat toate sărbătorile religioase în 1959, când comuniștii au preluat țara. Sărbătoarea Crăciunului a fost restabilită doar în 1998, la cererea făcută de Papa Ioan Paul al II-lea președintelui de atunci al țării, Fidel Castro, într-un context similar: o vizită apostolică în Cuba. Papa Benedict a cerut recunoașterea sărbătorii din Vinerea Mare marți, când s-a întâlnit cu Raul Castro, fratele și succesorul lui Fidel Castro. Guvernul susține în declarația de astăzi că decizia transformării într-o sărbătoare permanentă "ține de cele mai înalte organe de conducere ale națiunii". Deși practic președintele Castro și consiliul de miniștri sunt cele mai înalte autorități, teoretic decizia ultimă depinde Partidul Comunist.
La Roma, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, pr. Federico Lombardi, și-a exprimat entuziasmul. A subliniat că autoritățile cubaneze "au răspuns rapid" cererii Papei, fapt care este "fără îndoială un semnal foarte pozitiv". "Sfântul Scaun speră că aceasta va încuraja participarea la celebrările religioase ce țin de Paști, și că vizita Sfântului Părinte va continua să aducă roadele dorite pentru binele Bisericii și al tuturor cubanezilor." O reacție oficială a Conferinței Episcopilor Cubanezi este așteptată pentru luni. O sursă din Biserica Catolică din Cuba a declarat pentru CNA că decizia rapidă a guvernului este surprinzătoare, dar se încadrează, în strategia guvernului vizavi de Biserica Catolică: lăsând deschisă decizia permanentizării sărbătorii, guvernul încearcă să cumpere de fapt tăcerea Episcopilor catolici vizavi de regimul de la Havana.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 948, Ultimul acces: 2026-05-26 09:54:03