Lumea zgomotoasa impiedica rugaciunea, afirma Papa - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Lumea zgomotoasă împiedică rugăciunea, afirmă Papa

[2012-03-08]
Zgomotul constant care însoțește viața modernă este un dușman al ascultării cuvântului lui Dumnezeu în rugăciune, a spus Papa Benedict al XVI-lea. "Este necesară tăcerea interioară și exterioară pentru ca acest cuvânt să poată fi auzit. Și acesta este un punct deosebit de dificil pentru noi în timpul nostru. De fapt, epoca noastră este una în care nu se favorizează reculegerea; mai mult, uneori avem impresia că există frică de a ne dezlipi, chiar și pentru o clipă, de fluviul de cuvinte și de imagini care marchează și umplu zilele", a spus Papa în data de 7 martie 2012, adresându-se celor peste 10.000 de pelerini care s-au adunat în Piața San Pietro pentru audiența generală de miercurea. A fost prima audiență din acest an desfășurată în aer liber. A fost de asemenea ultima din seria de cateheze ale Papei despre rugăciunea personală a lui Isus.
Sfântul Părinte s-a concentrat în special pe tăcerea lui Cristos pe cruce, precum și pe nevoia de tăcere în propria noastră rugăciune. De-a lungul Evangheliilor, în mod repetat Isus "se retrage singur într-un loc separat de mulțimi și chiar de discipoli pentru a se ruga în tăcere și a trăi raportul său filial cu Dumnezeu. Tăcerea este capabilă să deschidă un spațiu interior în adâncul ființei noastre, pentru a face să locuiască acolo Dumnezeu, pentru ca să rămână în noi Cuvântul Său, pentru ca iubirea față de El să se înrădăcineze în mintea noastră și în inima noastră și să însuflețească viața noastră". Chiar și atunci când în tăcerea rugăciunii simțim "aproape un sentiment de abandonare, ni se pare că Dumnezeu nu ascultă și nu răspunde", Papa Benedict al XVI-lea a asigurat că "această tăcere a lui Dumnezeu, așa cum s-a întâmplat și pentru Isus, nu înseamnă absența Sa".
"Creștinul știe bine că Domnul este prezent și ascultă, chiar și în întunericul durerii, al refuzului și al singurătății. Isus îi asigură pe discipoli și pe fiecare dintre noi că Dumnezeu cunoaște bine necesitățile noastre în orice moment al vieții noastre". De aceea rugăciunea lui Isus, relatată în Evanghelii, "ne arată că avem nevoie să ne oprim, să trăim momente de intimitate cu Dumnezeu, 'dezlipindu-ne' de zgomotul de fiecare zi, pentru a asculta, pentru a merge la 'rădăcina' care susține și alimentează viața noastră". Sfântul Părinte a citat apoi din Catehismul Bisericii Catolice, reflectând asupra rugăciunii tăcute a lui Isus care își atinge punctul culminant în timpul pătimirii și morții lui pe Golgota.
În acel timp de suferință, "în strigătul Său către Tatăl pe cruce, se unesc 'toate nenorocirile omenirii din toate timpurile, roabă a păcatului și a morții, toate cererile și mijlocirile din istoria mântuirii... Iată că Tatăl le primește la sine și că, dincolo de orice speranță, le îndeplinește înviindu-l pe Fiul său. Astfel se împlinește și se consumă drama rugăciunii în economia creației și a mântuirii". "Iubiți frați și surori", a încheiat Papa, "să cerem cu încredere Domnului să trăim drumul rugăciunii noastre filiale învățând zilnic de la Fiul Unicul Născut făcut om pentru noi cum trebuie să fie modul nostru de a ne adresa lui Dumnezeu. Cuvintele Sfântului Paul despre viața creștină în general sunt valabile și pentru rugăciunea noastră: 'Căci sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălțimile, nici adâncurile și nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru'".
Legături:
Textul integral al audienței generale

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1134, Ultimul acces: 2026-05-24 13:46:07