Un altfel de post: de la internet, telefoane mobile si condus masina - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Un altfel de post: de la internet, telefoane mobile și condus mașina

[2012-03-05]
Pentru Postul Mare tinerii creștini filipinezi ar trebui să "facă post de la Internet, telefoane mobile, SMS-uri", și nu pur și simplu să se abțină de la carne în zilele de vineri: este propunerea Episcopului Joel Baylon, președinte al Comisiei pentru Tineri, în Conferința Episcopilor din Filipine. Provocatoare reflecție care, notează o sursă a Agenției Fides în Biserica filipineză, are loc într-o țară în care tinerii sunt "pasionați și atașați de noile tehnologii, până la limita dependenței", aflăm de pe situl Radio Vatican.
Utilizarea masivă a telefoanelor mobile, mesajelor SMS, Internetului, rețelelor sociale, blogurilor, "este o parte integrantă a culturii tinerilor în Filipine și noile mijloace de comunicație au căpătat o considerabilă relevanță socială politică, culturală și chiar și în domeniul religiei". Într-un mesaj, Mons. Baylon se exprimă astfel asupra postului: "De ce să nu reducem numărul de mesaje provenite de la telefoanele mobile? În timpul nostru, o formă corespunzătoare de post se poate referi la mesaje, la timpul de navigare pe Internet, la alcool sau tutun". Mons. Baylon insistă, de asemenea, asupra renunțării la "activități de lux și petreceri" pentru a adopta "o disciplină care înfrumusețează interiorul omului".
Conform statisticilor din 2009, există în Filipine peste 72 de milioane de abonamente de telefonie mobilă (care acoperă 80% din populația filipineză), cu aproximativ 1,39 miliarde SMS-uri trimise zilnic în Filipine. Națiunea este definită "capitala mondială a SMS-urilor", iar utilizarea masivă a acestor mesaje a fost determinantă în revoluția populară non-violentă din 2001. Noile tehnologii și mesajele text sunt folosite și pentru evanghelizare: există mai multe servicii de SMS-uri care trimit meditații religioase, cuvinte ale Evangheliei, rugăciuni, un serviciu promovat și susținut de către Comisia Episcopală pentru Comunicații Sociale.
În Austria, în schimb, în Postul Mare Biserica promovează "postul de automobil" - Autofasten, îndemnându-i pe credincioși să lase mașina în garaj și să folosească mijloace de transport mai ecologice, cum ar fi bicicleta și trenul, sau mersul pe jos. Având un caracter ecumenic, deoarece implică atât catolici și evanghelici, această inițiativă pentru timpul Postului Mare invită de mai mulți ani participanții să schimbe stilul de viață cu unul mai sănătos, limitând în același timp încălzirea globală. Potrivit declarației Episcopului auxiliar de Viena, Mons. Franz Scharl, până în prezent au existat zeci de mii de răspunsuri pozitive, din partea unor credincioși din Germania, Luxemburg și Belgia. De asemenea, pentru cei care nu se pot lipsi de folosirea mașinii, există posibilitatea de a face car-pooling (efectuarea transportului cu mai multe persoane la bord) sau car-sharing (partajarea mașinii cu alte persoane). Început la 22 februarie, în Miercurea Cenușii, "Postul de mașină" se va încheia pe 7 aprilie, în Sâmbăta Sfântă în ritul latin. De amintit că anul trecut, numai în Austria, evenimentul a înregistrat treizeci de mii de adeziuni.
(Sursa: Radio Vatican)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1128, Ultimul acces: 2026-05-24 13:24:34