Vizita Cardinalului Justin F. Rigali la Cluj-Napoca[2012-03-03]Episcopia de Cluj-Gherla a primit vineri, 2 martie 2012, vizita Cardinalului Justin F. Rigali, Arhiepiscop emerit de Philadelphia, însoțit de Episcopul John R. Gaydos, Episcop al Diecezei din Jefferson City, Missouri, Statele Unite ale Americii. Înalții prelați au venit însoțiți de doamna Monika Kleck, responsabilă pentru România în cadrul Asociației Renovabis din Germania și de dl. Declan Murphy, director al Comitetului Ajutorului Bisericilor din Centrul și Estul Europei din cadrul Conferinței Episcopilor Catolici din Statele Unite.Distinșii oaspeții au sosit la Cluj după un pelerinaj de mai multe zile prin țara noastră, făcut cu intenția de a cunoaște Biserica din România, viața ei, realizările dar și problemele ei, în spiritul comuniunii din cadrul Bisericii Universale. Ei au fost întâmpinați la Sediul Episcopiei de PS Florentin, Episcop eparhial, Mons. Mihai Todea, Vicar general și dl. Cristian Teglaș, director economic. Eminența Sa Cardinal Rigali a celebrat Sfânta Liturghie în capela de la sediul Episcopiei, după care, în cadrul unei întâlniri desfășurată în birourile Curiei Eparhiale, PS Florentin a făcut o prezentare de ansamblu a Eparhiei de Cluj-Gherla, atât din punct de vedere istoric, cât și în lumina structurilor existente și a acțiunilor recente, prezentare ce a fost ilustrată și prin imagini. În acest context, Eminența Sa Cardinal Rigali a fost invitat să semneze în cartea de onoare a Episcopiei de Cluj-Gherla. După vizitarea Sediului eparhial, a bibliotecii și a secretariatului Facultății de Teologie Greco-Catolică, precum și a Seminarului Teologic "Sf. Ioan Evanghelistul", oaspeții au fost conduși la Centrul Social în construcție de pe str. Moților 32-34 și la clădirea veche a Școlii "Ioan Bob" ce a fost retrocedată și se află în renovare. Ultimul popas a fost la Complexul multifuncțional din Piața Cipariu, unde a fost vizitat șantierul în lucru, în prezența inginerilor și a coordonatorilor lucrărilor de înălțare a noii Catedrale ce va fi dedicată "Martirilor și mărturisitorilor Bisericii din sec. XX". Oaspeții au făcut cunoștință și cu activitatea pastorală ce se desfășoară în partea finalizată a clădirii: în capela "Sf. Iosif", în birourile Asociației Caritas, în Aula "Iuliu Hossu", la sediul tinerilor din ASTRU, în librăria "Viața Creștină". Peste tot au fost primiți de gazdele acestor locații și li s-au făcut prezentări cu imagini și date ce constituie puncte de referință ale activității fiecărui centru. Un moment de comuniune în cadrul vizitei a fost prânzul festiv de la Sediul Episcopiei, împreună cu consilierii eparhiali responsabili ai diferitelor departamente ale Eparhiei de Cluj-Gherla. Un alt moment de referință al zilei a fost întâlnirea dintre Cardinalul Justin F. Rigali și studenții seminariști, pe care i-a binecuvântat și le-a adresat câteva cuvinte, încurajându-i pe drumul de formare pe care și l-au ales. Adresându-se tinerilor seminariști, Eminența Sa le-a spus: "Viața de Seminar este o ocazie de a experimenta o comuniune ecleziastică, felul în care suntem uniți unii cu alții în Biserică și ceea ce este foarte frumos, faptul că suntem uniți în Biserică în numele lui Hristos. [...] Doresc să vă spun că Biserica are nevoie de voi, Biserica vă apreciază, vă stimează, vă iubește. Dar pentru voi în mod special, această iubire a Bisericii este o imagine a iubirii lui Hristos pentru Biserică." Întâlnirea cu studenții teologi a fost un prilej pentru PS Florentin de a mulțumi Eminenței Sale "pentru că și-a făcut timp să vină din Philadelphia și să purceadă în această vizită pentru a cunoaște unele Biserici din Estul Europei". Preasfinția Sa a continuat: "Ne bucurăm că v-am cunoscut și ne bucurăm că ați trecut pragul casei noastre și suntem siguri că acest contact vizual direct cu Biserica noastră vă va ajuta să înțelegeți mai bine situația Bisericii noastre și suntem siguri că, de la înălțimea tronului de Principe al Apostolilor, vă veți ruga și pentru realitățile noastre concrete de aici. Vă mulțumim Eminență și vă rugăm să fiți încredințat de rugăciunile noastre". Emoționante au fost momentele petrecute la catafalcul pr. Anton Goția, al cărui trup neînsuflețit se afla în capela Seminarului "Sfântul Ioan Evanghelistul". Aici, Eminența Sa s-a unit cu preoții prezenți și cu familia îndoliată, rugându-se împreună cu ei pentru sufletul vrednicului preot trecut la Domnul. În încheierea vizitei sale la Cluj, Cardinalul Rigali a afirmat: "Am o mare stimă față de întreaga Biserică pe care am cunoscut-o aici, în aceste părți ale Europei". (După materialul biroului de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla) (Sursa: BRU.ro) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1201, Ultimul acces: 2026-05-24 13:22:48
|
Timp total: 0,38s...
[]:1