Hramul Bisericii Bucur Ciobanul din Capitală[2012-01-18]Biserica Ortodoxă i-a pomenit astăzi, 18 ianuarie 2012, pe Sfinții Atanasie și Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei. Unul dintre lăcașurile de cult din Capitală care și-au sărbătorit în această zi hramul a fost și Biserica Bucur Ciobanul. Sfânta Liturghie a hramului a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi.Mai multe informații despre acest eveniment a oferit pentru TRINITAS TV, părintele Ionuț Bărbulescu, parohul Bisericii Bucur Ciobanul din București: 'Am fost impresionați și de data aceasta de credința și de numărul foarte mare al credincioșilor care ne-au fost alături cu acest prilej al sărbătoririi Sfinților Atanasie și Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei și ocrotitorii bisericii noastre. Cred că numărul atât de mare al credincioșilor care ne-au fost alături la Sfânta Liturghie este o dovadă a atenției și totodată o mărturie a recunoștinței lor față de sfinții ocrotitori ai bisericii noastre'. Deși a fost zi de lucru, iar vremea destul de rece, la sărbătoarea sfântului lăcaș au ținut să fie prezenți credincioși din diverse părți ale Bucureștiului. Situată în vecinătatea Mănăstirii Radu-Vodă, Biserica Bucur Ciobanul este o adevărată bijuterie arhitectonică salvată de la demolările din perioada comunistă. În ultimii ani au fost efectuate ample lucrări de consolidare a sfântului lăcaș, urmând ca în momentul finalizării acestora să se facă și resfințirea. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 9731, Ultimul acces: 2026-06-01 02:41:03
|
Timp total: 0,43s...
[]:1