Întâlnire Națională cu tema "Familie fii ceea ce ești"[2011-10-20]"Familie fii ceea ce ești". Sub acest îndemn, în perioada 14-16 octombrie, la Șumuleu Ciuc (jud. Harghita) s-a desfășurat prima Întâlnire Națională a Responsabililor cu Pastorația Familiilor din România. Pusă sub patronajul Episcopatului din România, întâlnirea a fost prilejuită de cel de-al XXX-lea aniversar al Exortației apostolice Familiaris consortio a Papei Ioan Paul al II-lea. Au luat parte PS Cornel Damian, în calitate de responsabil cu pastorația familială pe lângă Conferința Episcopilor din România, 16 preoți, 3 surori, 33 de cupluri, unele însoțite de copii. Întâlnirea a avut mai multe obiective: cunoașterea între responsabilii de pastorație a familiilor, crearea unei rețele de comunicare, pregătirea unei Întâlniri a familiilor la nivel național, dar și pregătirea apropiatei Întâlniri Mondiale a Familiilor de la Milano, 30 mai - 3 iunie 2012.Cuvântul de primire a fost ținut de părintele Szenegeto Istvan, care a adresat participanților salutul IPS Jakubinyi Gyorgy, gazda acestei întâlniri, și a subliniat actualitatea învățăturilor din Familiaris consortio. Apoi, în cuvântul de deschidere, PS Cornel Damian și-a exprimat bucuria de a fi împreună într-un moment aniversar pentru familiile din întreaga Biserică, cu referință la cei 30 de ani de la Familiaris consortio. Calificând evenimentul ca fiind "istoric", Excelența sa a ținut să precizeze că a fost pentru prima dată când în Biserica noastră locală s-a organizat o întâlnire cu preoți și laici, cu preoți și cei căsătoriți, care a avut ca subiect familia. În alocuțiunea sa, PS Cornel Damian a arătat strânsa legătură dintre Preoție și Căsătorie, desemnate de Catehismul Bisericii Catolice ca "sacramente de misiune" (cf. CBC 1534). La întrebarea: "Cine sunt cei căsătoriții?" a răspuns: "Sunt un dar-sacrament pentru Biserică și pentru societate. Prin natura sa căsătoria/familia se află în lume, face parte dintr-o rețea de relații. Tocmai această relație naturală îi permite acesteia de a fi o structură de răspândire a vestei cele bune. Biserica în lume se exprimă mai ales prin familii." O contribuție deosebit de importantă și-a adus Rober Lazu (Dieceza de Timișoara), filosof și teolog, dar, înainte de toate, soț și tată a șase copii, care în expunerea sa intitulată "Familiaris consortio. Biserica și criza familiei în Europa de azi" a scos la lumină prin cuvânt și prin mărturia de viață adevărul învățăturilor din îndemnul apostolic al Papei Ioan Paul al II-lea. Spunea: "Noi toți, familiștii catolici, trebuie să cunoaștem temeinic învățătura Bisericii noastre așa cum ne este transmisă de Magisteriul ei. De asemenea, spre a ne stimula în aceasta direcție fundamentală, mai întâi trebuie să ne întrebăm: cunoaștem cu adevărat învățătura Bisericii? Citim cu asiduitate Enciclica Humanae vitae, Catehismul, toate celelalte documente ale Magisteriului ce ne sunt adresate și menite să ne întărească în exercitarea vocației creștine? Într-un cuvânt, iubim și suntem pasionați de cunoașterea învățăturii dumnezeiești? Sau preferăm superficialele și, adesea, imoralele programe de televiziune, de radio, știrile confuze și bârfa, calomnia, prezumția? Dacă descoperim asemenea constante negative în viețile noastre să nu ezităm să le eliminăm, înlocuindu-le cu lecturi sfinte, cu o cunoaștere temeinică atât a Enciclicei Humanae vitae, cât și a oricăror alte texte menite nu să ne întunece mințile, ci să le lumineze." Atenția sa a fost focalizată și asupra "celei mai arzătoare chestiuni ce atinge direct viața intimă a cuplului creștin: raportul dintre sexualitate și procreație" (FC 34). Printre vorbitori s-a numărat și Florin Ardelean, soț și tată a doi copii (Dieceza de București), care în prezentarea sa, în continuitate cu relatarea lui Robert Lazu, plecând de la îndemnul "Viitorul omenirii depinde familie" (FC 86), a tras un semnal de alarmă asupra scăderii demografice, contracepția fiind una dintre cauzele principale ale acestei scăderi. Reluând îndemnurile din Familiaris consortio a propus crearea unor instituții în următoarele domenii: structură națională de planificare naturală a fertilității, cursuri obligatorii de pregătire la căsătorie pentru logodnici, consiliere matrimonială / întâlniri matrimoniale, educație copiilor, tinerilor, părinților pentru viață și cunoaștere de sine, experți în bioetică. Pr. Francisc Ungureanu (Dieceza de București), doctorand la Institutul "Papa Ioan Paul al II-lea" din Roma, a ținut o prelegere despre implicarea familiei în viața socială și în politică. "A striga de pe acoperișuri" adevărul și a apăra valorile creștine a fost și este o exigență a oricărui timp. Mărturia familiei Szabo - Gyula, Dana și Asriana - a fost mișcătoare. Cei trei membri ai familiei au descris "chinurile nașterii" lor din "duh și apă". Când harul lui Dumnezeu este primit cu o inimă care se deschide din ce în ce mai larg aduce cu sine convertirea. Cornel Bărbuț (Dieceza de București), soț și tată al unui copil, a sporit entuziasmul participanților prin intervenția sa, amintind că familia este prin ea însăși o veste bună, întărind ideea că trebuie să strângem rândurile pentru a apăra și promova adevărul despre familie în viața socială și politică. Întâlnirea a căpătat o importanță aparte datorită prezenței a doi onorabili oaspeți de la Roma. Mons. Livio Melina, rectorul Institutului "Papa Ioan Paul al II-lea" din Roma a ținut conferința cu tema: "Familia, drum al Bisericii în Magisteriul Papei Ioan Paul al II-lea și al Papei Benedict al XVI-lea". După alocuțiunea Mons. Melina, prof. Hose Noriega Bastos a ținut o altă conferință cu tema "Darul iubirii și edificarea vieții familiei". Ar mai fi de amintit și prezentările de carte ale pr. Mihai Tegzeș (Eparhia de Oradea): Împăcarea soților, Iubire și trădare, Vreme este de iubit, Familia tradițională, Frumusețile și piedicile iubirii, Iubirea riscă și câștigă, Pilde pentru familii, Fericirile: bucurați-vă și veseliți-vă. De asemenea, și lansarea în limba română a catehezelor de pregătire pentru ce-a de-a VII-a Întâlnire Mondială a Familiilor, intitulate: Familia, munca, sărbătoarea. Ca obiectiv pentru viitorul apropiat s-a stabilit crearea unui Îndreptar pentru pastorația familiilor. (După materialul semnat de pr. Fabian Măriuț pe ARCB.ro) (Sursa: ARCB.ro) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 873, Ultimul acces: 2026-08-24 10:21:04
|
Timp total: 0.04s...
[]:1