Vizită pastorală şi Botez la Ploieşti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Vizită pastorală şi Botez la Ploieşti

[2011-03-02]
După celebrarea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Mihai a botezat pe fiul pr. Radu Ivan şi al preotesei Camelia, punându-i numele David. În timpul celebrării Sfintelor Taine de iniţiere în viaţa creştină, Preasfinţitul Mihai a oferit frumoase explicaţii ale acestor rugăciuni şi Taine, ca amintind de lucrarea nevăzută a lui Dumnezeu ce se săvârşeşte odată cu desfăşurarea vizibilă a ritualului creştin, subliniind şi importantul rol al naşilor şi al părinţilor în creşterea şi educarea creştină a pruncilor. La finalul acestor celebrări a urmat o agapă frăţească. Parohia greco-catolică din Ploieşti, având hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, a fost constituită oficial în anul 1931, având la acea vreme peste 2000 de credincioşi.
După 1989 s-a reactivat parohia greco-catolică din Ploieşti, prin grija pastorală a pr. Paul Tegzeş şi a pr. Iosif Boia. Odată cu numirea la Ploieşti a pr. Traian Suciu, parohia a fost consolidată, sfârşindu-se perioada de celebrare a Sfintelor Liturghii în casele credincioşilor, credincioşii greco-catolici din Ploieşti fiind primiţi de atunci în biserica romano-catolică "Cristos Rege". Din februarie 2001, pentru păstorirea credincioşilor din Ploieşti a fost numit preotul Radu Ivan, care a continuat strădaniile pr. Traian Suciu în vederea recuperării imobilului ce a slujit drept capelă în Ploieşti, ce a fost retrocedat în 13 mai 2008, spaţiul respectiv fiind actualmente în faza de consolidare şi amenajare. Este aşteptată o apropiată redare a vechii destinaţii a acelui imobil, aceea de capelă a cultului greco-catolic, aşa cum a şi fost până în anul 1948.
(Sursa: BRU.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1112, Ultimul acces: 2026-09-22 11:35:57