Sărbătorirea Sf. Vasile cel Mare la Madrid, Spania - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sărbătorirea Sf. Vasile cel Mare la Madrid, Spania

[2011-01-06]
Părintele Vasile a subliniat cât este de important de urmărit exemplul Sfântului Vasile, călugăr capodocian al secolului al IV-lea, care, pe lângă faptul că a fost un mare teolog și contemplativ al Sfintei Treimi, a dezvoltat o teologie ce nu a fost simplă teorie, ci cuvânt viu al lui Dumnezeu, inseparabil de iubirea și dăruirea față de aproapele. Marele ierarh este un model al rugăciunii constante și al apostolatului neobosit față de semeni, de aceea el rămâne o icoană strălucitoare, alături de Maica Domnului și sfinții Bisericii din toate timpurile. După ceremonie a avut loc o masă frățească într-una dintre sălile anexe ale bisericii, la care au participat atât familiile de români cât și familii de spanioli, într-o atmosferă de mare bucurie și recunoștință pentru harurile primite în timpul anului, cât și pentru binecuvântările pentru noul an.
Parohia greco-catolică din Madrid a fost instituită în luna aprilie a anului 2009, în urma binecuvântării Sfântului Sinod al BRU și prin atenția frățească acordată credincioșilor români de rit bizantin în Arhiepiscopia de Madrid de către Cardinalul Antonio Maria Rouco Varela. De atunci, în fiecare duminică, de la orele 12.30 se celebrează Sfânta Liturghie în capela bisericii Nuestra Senora de las Angustias (c/ Rafael de Riego, 16). Pe lângă credincioșii români care aparțin comunității, câțiva spanioli de rit latin participă, de asemenea, cu regularitate la celebrări. Pe lângă icoanele de o frumusețe aparte, comunitatea greco-catolică din Madrid se poate mândrii cu mai mult de o sută de relicve ale sfinților Orientali și Occidentali, printre care chiar Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie de Nissa, Sfântul Dumitru, la care credincioșii se închină cu ocazia marilor sărbători. Un proiect foarte important în desfășurare al comunității este acela de a construi un iconostas mobil.
(Sursa: EGCO.ro)
Imagini:
Legături:
blogul parohiei greco-catolice din Madrid
Biserica Române Unite cu Roma, Greco-Catolică în Spania

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1777, Ultimul acces: 2026-07-23 12:48:18