Programul Papei de Crăciun[2010-12-24]Legat de veșmintele liturgice se spune că "nu vor exista noutăți speciale", ele fiind "alese în spirit de continuitate, într-o balanță sănătoasă între trecut și prezent". În această seară Papa va celebra Liturghia din noaptea de Crăciun de la 10PM în Bazilica San Pietro. Când se va cânta Gloria, Sfântul Părinte va pune Pruncul Isus în iesle. Câțiva copii din toată lumea vor veni cu flori. Mâine, la amiază, Pontiful va rosti mesajul de Crăciun din balconul central al Bazilicii San Pietro și va da binecuvântarea "Urbi et Orbi". Oficiul pentru celebrările liturgice amintește că această binecuvântare poate aduce indulgența plenară dacă este primită îndeplinind condițiile necesare.În a doua zi de Crăciun, Papa Benedict al XVI-lea va oferi o masă săracilor în Aula Paul al VI-lea, cu sprijinul misionarelor carității din diferite comunități din Roma. Această inițiativă va aniversa astfel o sută de ani de la nașterea Fericitei Tereza de Calcutta, fondatoarea congregației. La 31 decembrie, în ajunul Solemnității Mariei, Maica lui Dumnezeu, Pontiful va prezida vesperele în Bazilica San Pietro de la ora 6PM. Va urma expunerea Preasfântului Sacrament, Te Deum-ul pentru încheierea anului calendaristic și binecuvântarea. A doua zi, Sfântul Părinte va prezida Liturghia de la ora 10AM, în sărbătoarea Mariei, Maica lui Dumnezeu. Cardinalii Angelo Amato și Mauro Piacenza îl vor asista pe Papa ca diaconi. În acea zi, se va da mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii. În 6 ianuarie, de la 10AM, Sfântul Părinte va prezida celebrarea euharistică din Sărbătoarea Epifaniei. Cardinalii Gianfranco Ravasi și Walter Brandmuller vor servi ca diaconi. Cu o zi înainte Papa va merge la unitatea pediatrică din Policlinica Gemelli, de la 5PM, pentru a da daruri copiilor în sărbătoarea celor trei regi. Episcopul Romei va prezida și Liturghia din Sărbătoarea Botezului Domnului, din 9 ianuarie, de la 10AM, în Capela Sixtină. Va boteza 22 de copii, toți fiind copii ai angajaților din Vatican. Frații și surorile acestora vor fi implicați în Liturghie în special la ofertoriu. Oficiul spune că se va folosi vechiul altar al capelei, ceea ce înseamnă că Sfântul Părinte va celebra cu spatele la popor. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1306, Ultimul acces: 2026-04-17 07:47:41
|
Timp total: 0,37s...
[]:1