Hramul Schitului Vovidenia, jud. Neamț[2010-11-21]Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț, ctitorie a vrednicul de pomenire episcopul Ioanichie al Romanului, și-a serbat astăzi, 21 noiembrie, hramul.În acest an sărbătoarea hramului a fost întregită de participarea Preasfințitului Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal, care a ținut un bogat cuvânt de învățătură făcând referire la pericopele evanghelice care s-au citit astăzi: pilda bogatului căruia i-a rodit țarina și cea a praznicului Intrării în Templu a Sfintei Fecioare Maria. Preasfinția Sa a evidențiat necesitatea punerii în hambarul sufletului, cu precădere, a roadelor duhovnicești: credință, rugăciune, post și bunătate, având pildă în acest sens viața Preasfintei Fecioare Maria, informează părintele arhimandrit Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia. La Sfânta Liturghie, alături de Preasfințitul Părinte Varlaam au slujit mai mulți preoți și diaconi între care amintim pe P.C. exarh Administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, Arhim. Nichifor Horia, Arhim. Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț, Arhim. Mihail Daniliuc, egumenul schitului. Numărul mare de pelerini prezenți la slujba hramului a confirmat evlavia deosebită pe care poporul credincios o are față de Maica Domnului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 11518, Ultimul acces: 2026-04-23 04:29:14
|
Timp total: 0,54s...
[]:1