Vizita PS Aurel Percă în comunitatea românească din Cesano[2010-11-17]Sfânta Liturghie solemnă celebrată de PS Aurel a început la ora 18.30, concelebranți fiind pr. Mihai Budău, care l-a însoțit pe Episcop, pr. Isidor Iacovici, parohul catolicilor români din Roma, și pr. Adrian Chili, parohul acestei comunități catolice românești, timp în care pr. Toni-Mihăiță Cântaciu a stat în scaunul de Spovadă. În cuvântul de început, PS Aurel și-a manifestat bucuria de a fi pentru prima dată și în mijlocul acestei mici comunități, care încearcă împreună să îl întâlnească pe Cristos. În cuvântul de învățătură, a subliniat că ori de câte ori se află într-o țară străină unde se celebrează Sfânta Liturghie, încearcă mereu să îi întâlnească și să îi încurajeze pe credincioșii români care sunt departe de casă și care poate nu întotdeauna o duc bine. A ținut să sublinieze că se gândește totdeauna la ei și că se îngrijește mereu să trimită preoți acolo unde sunt mai mulți catolici români, așa cum a făcut trimițându-l pe pr. Adrian Chili, și a invitat la curajul de a mărturisi mereu și oriunde credința primită de la părinți.Privitor la lecturile sfinte tocmai ascultate, Episcopul a spus că pregătesc pentru sfârșitul anului bisericesc care se va încheia cu sărbătoarea Cristos, Regele universului, dorindu-le credincioșilor ca timpul Adventului pe care îl vor începe să fie pentru ei cu adevărat un timp de har și binecuvântare. La sfârșitul celebrării, pr. Adrian a mulțumit PS Aurel Percă pentru bucuria pe care a adus-o de a fi în mijlocul lor, dar și pentru salutările și gândurile de bine aduse și din partea PS Petru Gherghel. Pr. Chili a ținut apoi să amintească și proveniența destul de variată a credincioșilor catolici care participă duminical la celebrarea Sfintei Liturghii în limba română. Deoarece la 8 decembrie PS Aurel Percă va împlini 11 ani de când este Episcop auxiliar de Iași, întreaga comunitate i-a cântat din inimă un sincer și călduros 'La mulți ani', timp în care i-a oferit și un cadou. Pr. Adrian l-a invitat pe Preasfințitul să nu îi uite niciodată în rugăciunile sale și să mai treacă pe acolo, ori de câte ori va mai fi prin zonă. Imediat după Sfânta Liturghie, PS Aurel a ținut să vorbească personal cu credincioșii, să îi întrebe de unde provin, care sunt bucuriile și necazurile lor, amintindu-le că îi așteaptă să se întoarcă cu bine acasă. (Sursa: ERCIS.ro) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 990, Ultimul acces: 2026-04-22 16:51:58
|
Timp total: 0,4s...
[]:1