Anunturi din Dieceza de Timisoara - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Anunțuri din Dieceza de Timișoara

[2010-11-15]
2. Duminică, 21 noiembrie 2010 comunitatea romano-catolică din Parța, filială a Parohiei Romano-Catolice Timișoara VII -Freidorf, sărbătorește centenarul consacrării bisericii. Cu această ocazie Sfânta Liturghie jubuliară va fi celebrată începând cu orele 13.00.
3. Continuând tradiția anilor precedenți, Federația "Caritas" a Diecezei de Timișoara va organiza și anul acesta în bisericile romano-catolice din Dieceza noastră colecta cu ocazia Solemnității "Sf. Elisabeta de Turingia". Astfel, duminică, 21 noiembrie 2010 în cadrul sfintelor liturghii credincioșii pot sprijini prin sumele donate activitatea caritativă din Dieceza noastră, aceste sume fiind destinate în acest an bolnavilor. Episcopia Romano-Catolică din Timișoara adresează și pe această cale mulțumiri sincere față de toți donatorii, care prin sacrificiul lor exprimă adevărata solidaritate și spiritul de întrajutorare față de cei aflați în nevoi și suferință.
4. Pentru a aminti lumii materialiste primordialitatea spiritualității, în anul 1925 Papa Pius al XI-lea a rânduit sărbătoarea "Cristos, Regele Universului". Conform calendarului latin, această solemnitate este sărbătorită întotdeauna în ultima duminică a Anului Liturgic, anul acesta 21 noiembrie 2010. Astfel, începând cu 28 noiembrie 2010, prima duminică de Advent va începe un nou an bisericesc.
Birou de presă al Episcopiei Romano Catolice de Timișoara
(Sipos Eniko, referent de presă al Episcopiei)
Tel. 0256/221115, e-mail: sd_eniko@yahoo.com

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 946, Ultimul acces: 2026-04-22 20:47:55