Papa cere protejarea minorităţilor vulnerabile din Irak[2010-03-01]Sfântul Părinte a spus că în timpul exerciţiilor sale spirituale de o săptămână, care s-au încheiat sâmbătă, a urmărit "cu multă îngrijorare celelalte episoade violenţă, comise în pământul martirizat al Irakului, care au rănit persoane lipsite de apărare de diferite apartenenţe religioase. M-am rugat de multe ori pentru victimele acelor atacuri şi astăzi doresc să mă alături în chip spiritual la rugăciunea pentru pace şi refacerea securităţii, promovată de Consiliul Episcopilor de la Ninive", a adăugat el. "Sunt cu afecţiune aproape de comunităţile creştine din întreaga ţară. Nu încetaţi să fiţi un ferment de bine pentru patria căreia îi aparţineţi, de secole, pe bună dreptate!"În jur de 1.000 de creştini s-au adunat duminică în Mosul pentru a protesta împotriva uciderilor aproape zilnice. În Kirkuk, un marş similar va avea loc luni. În anul 2000, 5.000 de familii creştine locuiau în Mosul. Ele au îndurat multiple atacuri, în particular în septembrie 2008, după care aproximativ jumătate din populaţia creştină a părăsit oraşul. Mulţi dintre ei s-au întors ulterior. Recentele ucideri au avut loc înainte de alegerile parlamentare din 7 martie din această ţară, pe care mulţi le consideră ca fiind decisive pentru determinarea direcţiei viitoare a ţării. "În delicata etapă politică prin care trece Irakul, fac apel la autorităţile civile să facă tot posibilul pentru a reda securitatea populaţiei şi în special celor mai vulnerabile minorităţi religioase", a îndemnat Papa Benedict al XVI-lea. "Speranţa mea este ca ele să nu cedeze tentaţiei de a permite intereselor temporare şi speciale să domine asupra siguranţei şi drepturilor fundamentale ale fiecărui cetăţean", a continuat el. "În fine, salutând irakienii prezenţi aici în Piaţă, îndemn comunitatea internaţională să facă tot ce poate mai bine pe a oferi irakienilor un viitor de reconciliere şi dreptate, în timp ce cu încredere cer de la Dumnezeu Atotputernicul darul preţios al păcii". Există o videoştire asociată. Ea poate fi văzută însă doar online: aici. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1180, Ultimul acces: 2026-09-20 20:14:23
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1