Duminica lăsatului sec de carne II

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.04s...

Ştiri şi Evenimente

Duminica lăsatului sec de carne II

[2010-02-06]

pr. Olimpiu Todorean
Iubiţi credincioşi,
Ceea ce veţi face unora din cei mai mici fraţi ai mei, îmi faceţi mie', va răspunde Domnul celui ce va întreba, la sfârşitul lumii: 'Doamn, când te-am văzut?' De cinci ori se vorbeşte despre 'atunci' şi 'când': 'atunci', la sfârşitul lumii, vom vedea că acel 'atunci' este acum. Este 'semnul' venirii sale, este acel 'mai mici dintre aceşti fraţi ai mei' cu care el este mereu prezent în mijlocul nostru. Finalul discursului escatologic răspunde prin urmare cu exactitate, chiar dacă ne surprinde, la întrebarea 'când' şi 'ce fel de semne' pe care apostolii le-au ridicat încă de la început. Prima sa venire evidentă se va întâmpla peste două zile (suntem înaintea Patimii, Morţii şi Învierii) când nu va fi recunoscut nici de capii poporului lui Israel şi nici de Petru, chiar sosită 'ora' în care Fiul omului stă de-a dreapta Tatălui şi vine pe norii cerului.
Capitolul 25 conţine 3 povestiri 'graduale' asupra a ceea ce trebuie să facem 'acum' în vederea 'sfârşitului': acum este nevoie să cumpărăm ulei (1-13, parabola celor 10 fecioare), să dublăm darul de iubire primit (v 14-30, parabola talanţilor), şi să-l iubim pe Domnul în fraţii mai mici (31-46, povestirea de azi).
Mai mult decât o parabolă, povestirea de azi este o reprezentare scenică a judecăţii finale, structurată pe contrapunerea între cei care stau de-a dreapta şi cei ce stau de-a stânga regelui. Pentru cele două grupe există o sentinţă opusă: 'veniţi binecuvântaţilor' sau 'plecaţi de la mine, blestemaţilor'. Urmează apoi şi motivarea: 'M-aţi' sau 'nu m-aţi' ajutat la nevoie. La întrebarea comună: 'Când te-am văzut?', urmează răspunsul: 'Ceea ce aţi făcut, sau nu aţi făcut, celor mai mici, aţi făcut mie, sau nu mi-aţi făcut mie'.
Judecata pe care regele o va face nouă 'atunci' este aceeaşi pe care noi o face acum celui sărac. În realitate, suntem noi cei care judecăm, care-l primim sau care-l respinge El nu va face altceva decât să constate ceea ce noi facem. La sfârşit, va citi ceea ce noi, cu voinţă liberă, am scris. Ne spune aceasta înainte, printr-o reprezentare eficace, pentru a ne deschide ochii asupra a ceea ce facem astăzi.
Pericopa, splendidă şi unică, este o sinteză a teologiei evanghelistului Matei: suntem judecaţi în baza a ceea ce facem celuilalt. Şi celălalt este întotdeauna Celălalt. Prima poruncă este egală cu cea de a doua, pentru că Domnul însuşi s-a făcut aproapele nostru şi este mereu cu noi sub semnul Fiului omului, cel al Crucificatului care este chipul tuturor săracilor de pe pământ.
În acelaşi timp, povestirea pune în centru pe Fiul omului care se identifică cu oamenii. A-L primi sau a-l refuza, înseamnă a primi sau a refuza mântuirea.
Textul este sugestiv, deschis multor sensuri şi dezvoltări, în orice direcţie. Dumnezeu este iubire şi iubirea îmbrăţişează pe toată lumea.
Dar mesajul universal care se poate prelua este că fiecare om este judecat în baza iubirii sale pentru cei mici şi neajutoraţi. Nu trebuie să înţelegem că raportul cu Dumnezeu nu este important. Dimpotrivă: iubirea pentru cel mai mic este iubirea pentru Dumnezeu însuşi.
În cazul acesta, iubirea pentru aproapele poate fi un imperativ categoric doar dacă se ţine cont de trei lucruri: că în spatele fiecărui imperativ se află vocea celui care vorbeşte; că iubirea presupune diversitate şi că unul iubeşte în măsura în care este iubit. Izolarea poruncii iubirii aproapelui de experienţa iubirii lui Dumnezeu care s-a făcut aproapele este un principiu fără sens, o ideologie incapabilă de a genera un comportament pozitiv.
Porunca de a iubi pe cel mai mic este, cu siguranţă, fundamentul care poate să ducă la comuniunea între oameni. Isus pune efectiv un criteriu de acţiune ce trece dincolo de orice îngrăditură religioasă sau ideologică. Iubirea Maicii Tereza pentru dizgraţiaţii pământului a fost limbajul cel mai universal şi inteligibil care a vorbit lumii de azi despre misterul lui Dumnezeu şi al omului.
Iubiţi credincioşi,
Pentru a înţelege sensul propriu al acestei pericope evanghelice, este important să ştim că urmează după trei parabole şi se află imediat înainte de patima şi învierea Domnului, unde regele se prezintă ca sărac şi batjocorit, străin de toţi şi condamnat, legat şi lovit, gol şi rănit, sfârşind pe cruce. În cei mai mici fraţi, cititorul creştin trebuie să vadă pe regele său. În ei, în fapt, se continuă patima şi învierea Domnului pentru salvarea omenirii.
Mai sunt dintre aceia care înţeleg această povestire într-un mod restrictiv şi nu universal: judecata păgânilor, ce vor fi judecaţi nu pentru credinţă, pe care nu o au, ci pentru iubirea lor faţă de cei mai mici.
Alţii spun că aceşti mai mici numiţi de Isus 'fraţii mei' sunt, potrivit unor autori antici, şi mai recenţi, discipolii înşişi care vor sta lângă el pentru a judeca lumea. S-ar putea zice că mântuirea vine sau nu din primirea sau refuzul apostolilor.
Oricum este clar că mesajul se adresează cititorului creştin: statutul lui de a fi 'binecuvântat' sau 'blestemat' depinde iubirea sa, dată sau negată, fraţilor aflaţi în nevoi, prin care Domnul îl vizitează.
Iubirea pe care o avem faţă de celălalt este faţă de Dumnezeu: mă realizez ca şi fiu, dacă trăiesc ca şi frate. Toată legea se reduce la iubirea Domnului şi a aproapelui cu acelaşi act de iubire, pentru că el s-a făcut aproapele meu şi frate prin Fiul. Cine nu iubeşte pe Dumnezeu nu observă cuvântul său, şi nu iubeşte nici pe fiii lui Dumnezeu.
Putem spune că judecata finală, cum, de altfel, tot discursul escatologic, ne trimite din viitor în prezent.
Etica se bazează pe escatologie. Omul este aşa pentru că acţionează raţional, pentru un sfârşit pe care şi-l doreşte. Scopul omului este de a deveni ca Dumnezeu. Eroarea lui Adam nu a fost de a voi să fie ca Dumnezeu, ci necunoaşterea a ceea ce este Dumnezeu. Devenim Dumnezeu dacă iubim ca Dumnezeu, pentru că el este iubire.
Iubiţi credincioşi,
Isus este întotdeauna cu noi precum sunt şi săracii, precum un frate mai mic între fraţi.
Biserica, în iubirea sa pentru cel mai mic, îl iubeşte pe Domnul său. Şi ştie că nu este ea cea care îl salvează pe sărac, ci săracul pe ea. De aceea, să încercăm să facem cu adevărat parte din această biserică, pentru a ni se spune şi nouă 'acum' pentru 'atunci': veniţi, binecuvântaţi ai Tatălui meu, de moşteniţi împărăţia Tatălui, cea pregătită pentru voi din veşnicie.

Sursa: www.ProFamilia.ro

Contor Accesări: 1449, Ultimul acces: 2026-09-20 20:29:21

Timp total: 0.06s...

[]:1