Papa susține Adorația Euharistică[2006-03-10]Papa Benedict al XVI-lea s-a declarat în favoarea inițiativei ce urmărește oferirea de Adorație Euharistică perpetuă în bisericile Diecezei de Roma, informează Zenit în ediția de ieri. Papa și-a exprimat entuziasmul față de această inițiativă la întâlnirea din 2 martie cu preoții parohi romani, după cum reiese din textul întâlnirii, publicat ulterior de Vatican.Cel care a făcut propunerea a fost pr. Alberto Pacini, rector al bisericii Sf. Anastasia, unde există Adorație Euharistică perpetuă de cinci ani. Experiența acestei parohii a făcut ca alte parohii să îi urmeze exemplul. Parohia Sf. Anastasia a devenit de asemenea sediul unei mișcări de evanghelizare prin Euharistie. "Propunerea mea, sugestia mea, dorința mea, aspirația mea ar fi ca în fiecare dintre cele cinci sectoare ale Romei să existe Adorație Euharistică perpetuă", a spus pr. Pacini. Sfântul Părinte i-a mulțumit preotului pentru această informare și pentru eforturile sale pentru promovarea inițiativei, descriind "Adorația perpetuă" ca "un punct neurologic al vieții de credință în Roma". "Propunerea de a crea cinci locuri de Adorație perpetuă în cele cinci sectoare ale Diecezei de Roma o pun cu încredere în mâinile Cardinalului Vicar" Camillo Ruini, a spus Papa, privind spre prelatul pe care l-a confirmat recent în funcția de președinte al Conferinței Episcopale Italiene. "Doresc să îi mulțumesc lui Dumnezeu că după Conciliul Vatican II, după o perioadă în care semnificația Adorației Euharistice s-a cam pierdut, această Adorație renaște în fiecare Biserică, după cum am văzut și auzit la Sinodul Episcopilor." Pontiful a subliniat faptul că "abilitatea de a celebra Jertfa Sa și astfel de a intra într-o comuniune sacramentală, aproape corporală cu El, își pierde profunditatea și bogăția umană dacă lipsește adorația - actul care urmează primirii Împărtășaniei". "A adora", a adăugat Papa, "înseamnă a intra în comuniune profundă cu Domnul, care se face prezent în trup în Euharistie". Sursa: www.catholica.ro Contor Accesări: 904, Ultimul acces: 2026-09-19 11:47:09
|
Timp total: 0.03s...
[]:1