Camerun: o democrație fragilă - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Camerun: o democrație fragilă

[2009-03-17]
Camerun, țara în care Papa Benedict al XVI-lea se află începând de ieri, este stabilă din punct de vedere politic, fiind lipsită de războaie, un lucru rar între țările de pe acest continent. Dar, așa ca în alte țări, trebuie să se mențină un fragil echilibru între diferitele etnii, religii și culturi care conviețuiesc pe teritoriul ei. În sfera religioasă, există trei mari comunități: creștinii sunt 40%; tot 40% sunt adepții a diferite religii locale; iar 20% sunt musulmani. Musulmanii sunt ultimii veniți în regiunea colonizată inițial de portughezi, germani, francezi și englezi.
Tânăra republică prezidențială a fost înființată în 1961, după reunificare a două părți, una britanică și una franceză. Diviziunea a apărut după primul război mondial, când Germania - puterea colonizatoare din această parte a Africii - a fost învinsă. Primii evanghelizatori catolici stabiliți în Camerun au fost germani, activând în special în domeniul educației și sănătății. Republica a fost federală până în 1972, când a devenit un stat unitar. Acum există un sistem multipartid, iar Partidul Mișcării Democratice a Poporului deține cele mai multe fotolii în guvern. Președintele este ales la șapte ani, până acum existând doi: așa numitul 'tată al națiunii', musulmanul Ahmadou Ahidjo, primul președinte al Camerunului independent, care a condus țara timp de 20 de ani, și actualul președinte, catolicul Paul Biya, care a fost premier în 1975 și i-a succedat lui Ahidjo în 1982 ca șef de stat. Cea mai controversată decizie a sa a fost cea din 2008, de a schimba Constituția, printre altele suspendându-se limita de mandate prezidențiale consecutive, ceea ce i-ar permite lui Biya, de 75 de ani, la putere de 27 de ani, să candideze din nou în 2011. Episcopii catolici s-au aflat printre cei care au protestat vizavi de acest abuz.
Vizita Papei, deși pastorală, îi va crește prestigiul actualului președinte. Unii analiști consideră chiar că Biya va profita de vizita papală pentru a grăbi alegerile din 2011 în 2009. În timp ce sosirea Episcopului Romei a fost așteptată cu interes de majoritatea locuitorilor, pentru unii au existat și niște prețuri nedorite. Pentru a face capitala să arate mai bine, primăria a demolat mai multe tonete de vânzare pe stradă. Posesorii lor nu au fost recompensați ci li s-a explicat doar că tonetele nu erau estetice.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 822, Ultimul acces: 2026-07-31 04:25:40