„Astăzi putem articula un dialog onest între teologie şi ştiinţă“

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

„Astăzi putem articula un dialog onest între teologie şi ştiinţă“

[2009-02-17]

Larisa şi Constantin Iftime

„Uneori, prin exagerare, se consideră că unica formă de cunoaştere legitimă şi autentică este cea dată de cunoaşterea ştiinţifică. Cu toate acestea, există savanţi de vârf care depăşesc această poziţie de autosuficienţă, îşi dau seama de limitele interne ale cercetării ştiinţifice şi se arată deschişi către alte forme de cunoaştere, inclusiv cunoaşterea religioasă.“ „Plinătatea Ortodoxiei trebuie mărturisită şi celor care au căutări oneste. Am întâlnit oameni de ştiinţă care, după zeci de ani de cercetare, au dobândit o disponibilitate de a primi adevărul de viaţă religios.“ Interviu cu Adrian Lemeni, conferenţiar în cadrul Universităţii Bucureşti, Facultatea de Teologie Ortodoxă, secretar de stat pentru Culte în Ministerul Culturii

Domnule profesor, cum este privit astăzi, în mediile universitare, în mediile intelectuale dialogul dintre teologie şi ştiinţă?

În ceea ce priveşte un posibil dialog dintre teologie şi ştiinţă, există un interes, există deschideri reciproce, atât din partea teologilor, cât şi din partea unor savanţi redutabili, care, plecând de la diferite cercetări oneste în diverse domenii de vârf ale ştiinţei, recunosc şi îşi asumă limitele proprii, specifice demersului de cercetare ştiinţifică ceea ce-i face să fie deschişi dialogului cu alte forme de cunoaştere. Trăim astăzi, totuşi, într-o societate dominată de ceea ce înseamnă puterea epistemologică a ştiinţei. Practic, ştiinţa are o autoritate cu totul deosebită. Uneori, prin exagerare, se consideră că unica formă de cunoaştere legitimă şi autentică este cea dată de cunoaşterea ştiinţifică. Cu toate acestea, mai ales la vârf, există savanţi care depăşesc această poziţie de autosuficienţă şi îşi dau seama de limitele interne ale cercetării ştiinţifice. În felul acesta, se arată deschişi către alte forme de cunoaştere, inclusiv cunoaşterea religioasă. De asemenea, de partea cealaltă, în mediul teologic, există o preocupare de a stabili anumite punţi de legătură către cunoaşterea ştiinţifică şi, mai ales, de a valorifica semnificaţiile filosofice ale unor descoperiri din ştiinţă, care pot fi exploatate din perspectiva potenţialului foarte cuprinzător al Tradiţiei teologice şi, în mod special, al Tradiţiei ortodoxe.

„Dialogul nu înseamnă dizolvarea identităţilor“

Faceţi o scurtă istorie a acestei ascensiuni a raţiunii, care a ajuns triumfătoare şi orgolioasă, impunându-se în forma ei maximă, în secolul al XX-lea.

Ar fi mult de discutat în prezentarea unui asemenea parcurs, dar aş vrea să punctez că, odată cu scolastica şi poate chiar la începutul mileniului al II-lea, când, în jurul anului 1000, există o aşteptare înfrigurată a celei de-a doua veniri a Mântuitorului, se constată o schimbare în mentalitatea colectivă. Primul mileniu - şi mă refer aici la spaţiul occidental - este dominat, prin Fericitul Augustin şi cei care i-au urmat, de filosofia lui Platon. Fericitul Augustin şi cei care i-au urmat au prezentat un fel de separare între „cetatea lui Dumnezeu“ şi „cetatea terestră“. Orientarea accentuată spre „cetatea lui Dumnezeu“ a favorizat o separare între lumea de aici şi lumea de dincolo. Acest lucru, însă, nu s-a întâmplat în Tradiţia răsăriteană, influenţată de teologia Sfinţilor Părinţi. Nu trebuie în nici un caz să-l blamăm pe Fericitul Augustin de asta... Dimpotrivă, multe premise de ale lui au fost interpretate ulterior în mod exagerat. Dar e clar că a existat o separare între natural şi supranatural, aceasta conducând la separarea în planul cunoaşterii între raţiune şi credinţă. Lucrurile acestea au fost dezvoltate în scolastică. La începutul mileniului al II-lea, cu această schimbare de mentalitate, care, în plan istoric, are un corespondent, oamenii spunând: dacă nu am cucerit Ierusalimul ceresc sau dacă Ieruslimul ceresc nu a venit la noi, să-l cucerim pe cel terestru. Spiritul cruciadelor este o expresie foarte concretă a acestei schimbări de mentalitate, care poate fi înţeleasă ca o ofensivă înspre terestru, inclusiv în planul cunoaşterii.

Evident, punctul de cotitură semnificativ îl va reprezenta Galileo Galilei... Şi odată cu el, vine impunerea ştiinţei moderne şi are loc o răsturnare de paradigmă. Şi pentru că l-am menţionat pe Platon, vreau să reamintesc că filosofia lui sintetiza gândirea unei paradigme ancorate în Tradiţie, în sensul că accentul era pus pe contemplarea lumii ideilor. Platon spune că aceasta este cunoaşterea adevărată. Adică ceea ce ţine de lumea ideilor era cunoaşterea sigură, iar cunoaşterea realităţii empirice era cunoaşterea aproximativă, nesigură. Odată cu modernitatea, se schimbă această viziune şi cunoaşterea sigură devine cunoaşterea lumii vizibile, iar cunoaşterea aproximativă devine cunoaşterea lumii supranaturale. Bineînţeles, ştiinţa modernă se dezvoltă pornind de la aceste premize, punând accentul pe experiment empiric, pe verificarea rezultatelor în cadrul unei anumite teorii, după aceea, pe matematizarea teoriilor, pe matematizarea fenomenelor fizice. Se încearcă să fie pus absolut totul într-o ecuaţie, şi, cu cât avem o ecuaţie mai clară, care să descrie fenomenele fizice, cu atât teoria respectivă este mai veridică. Rezultatele fizicii clasice, elaborată de Galilei şi Newton , au fost interpretate pe o anumită filieră, într-un anumit context filosofic, în termenii autonomizării raţiunii.

Practic, explicând lumea plecând de la datele lumii, nu mai avem nevoie de alt reper. În felul acesta, ajungem la o descentralizare, practic, la o rupere a lumii de către suportul ei fundamental, care este de natură transcendentă şi, bineînţeles, de relaţia cu Dumnezeul cel viu.

În timpul iluminismului, al pozitivismului, în secolele XVIII-XIX, constatăm asemenea presiuni ale ideologiei. Există o carte a lui Denert, „Religia oamenilor de ştiinţă“, care, foarte interesant, face anumite statistici, atât pentru secolul al XVIII-lea, secolul iluminismului, dar şi pentru secolul al XIX-lea, considerat „veacul necredinţei“, în care cercetează opiniile a aproximativ 400 de savanţi. Dacă vedem rezultatele statisticilor lui, observăm că doar câţiva, 5-6, se declară atei, vreo 10-15 se declară sceptici, iar restul se declară credincioşi.

Spectaculos este că, în secolul XX, au apărut voci foarte autorizate din ştiinţă, care depăşesc această poziţie bazată pe autosuficienţă. Apare o turnură semnificativă, care pleacă din interiorul ştiinţei, astfel încât, astăzi, suntem într-un context, în care, plecând de la rezultatele spectaculoase din domeniile de vârf ale cercetării ştiinţifice, putem articula un dialog onest între teologie şi ştiinţă. Dialogul, de fapt, nu înseamnă dizolvarea identităţilor, ci asumarea propriei identităţi, dar în care îşi face loc o mărturie a fiecărui demers în parte.

„S-a ajuns până acolo încât se crede că şi teologia este o ştiinţă“

Care ar fi resursele Ortodoxiei particulare, care ar putea da o turnură dialogului ştiinţă-teologie?

Din perspectiva importanţei dialogului dintre teologie şi ştiinţă, cred, se poate vedea o responsabilitate a teologiei ortodoxe de a da o mărturie specifică a ceea ce înseamnă propria Tradiţie, o mărturie foarte consistentă, generoasă, cuprinzătoare. Din păcate, ea nu este suficient asumată şi actualizată, inclusiv în această problematică a relaţiei dintre teologie şi ştiinţă. Ca unul care sunt implicat de mai mult timp în acest dialog dintre teologie şi ştiinţă, pot spune că sunt foarte determinat şi motivat în acest demers de cercetare, de valorificare a potenţialului Tradiţiei ortodoxe. Există, azi, în lume, diferite perspective de abordare a dialogului dintre teologie şi ştiinţă.

Vorbim de un dialog dintre teologie şi ştiinţă, dezvoltat mai ales din perspectiva teologiei protestante sau teologiei romano-catolice. În mod special, în lumea anglo-saxonă, există constituit un domeniu şi există discipline academice în acest sens. Despre relaţia dintre teologie şi ştiinţă au apărut mii de lucrări şi studii. Deci, iată, cum putem vorbi de o dezvoltare în acest domeniu, în mod special, în lumea anglo-saxonă, la care participă teologia protestantă, neoprotestantă sau teologia anglicană. Şi în cazul teologiei romano-catolice există o dezvoltare remarcabilă cu domenii de reflecţie sau de investigaţie.

Din păcate, există o insuficientă dezvoltare a perspectivei ortodoxe în dialogul dintre teologie şi ştiinţă. De aceea, se simte nevoia asumării şi valorificării Tradiţiei specifice a ortodoxiei în acest dialog. Am avut ocazia să discut cu mai multe persoane şi mi-am dat seama că există această percepţie, plecând chiar de la denumirea domeniului, teologie şi ştiinţă.

S-a ajuns până acolo încât se crede că şi teologia este o ştiinţă. Şi atunci avem, practic, acest dialog în interiorul ştiinţei academice, între ştiinţa teologică şi ştiinţele din alte domenii. Nu este bine individualizată conştiinţa identităţii profunde a teologiei, nu se înţelege faptul că teologia nu se epuizează în dimensiunea ei academică. Şi vorbim aici de asumarea şi respectarea exigenţelor academice. Nu fac o pledoarie pentru eludarea acestor exigenţe, dimpotrivă. Trebuie păstrată şi valorificată conştiinţa că teologia nu se epuizează în ceea ce înseamnă dimensiunea academică. teologia, ca manieră de viaţă, ancorată în conştiinţa eclezială, este o experienţă a Adevărului, a Adevărului întrupat printr-un mod de a fi. Vorbim aici de ceea ce înseamnă puterea Adevărului-Hristos, Hristos-Adevărul, Care este trăit într-un anumit fel.

Acest dialog dintre teologie şi ştiinţă nu trebuie să fie, în acelaşi timp, o anexă a unei mentalităţi care încearcă să-L justifice pe Dumnezeu raţional, sau să-şi justifice experienţa religioasă sau credinţa, plecând doar de la datele raţiunii. Un francez spunea foarte bine că Dumnezeu nu are nevoie de avocaţi, ci de martori.

„În acest dialog dintre teologie şi ştiinţă, cred că Ortodoxia poate să spună foarte multe“

Mesajul Ortodoxiei este unul pozitiv. Poate el să ajungă în forma lui vie la oamenii de ştiinţă, care sunt cufundaţi în adâncul cercetărilor lor?

Puterea Ortodoxiei stă în afirmaţie, nu în negare. Este puterea de viaţă în sine a Bisericii lui Hristos. De acest adevăr dă mărturie Tradiţia ortodoxă, Tradiţia sfinţitoare, în care s-au nevoit sfinţii Bisericii, mari dascăli ai lumii. Vorbim de o responsabilitate care trebuie asumată, nu din triumfalism. Trebuie să fim foarte atenţi... De multe ori, în interiorul Tradiţiei ortodoxe, credem că este suficient să fim ancoraţi în această Tradiţie, fără s-o cunoaştem, şi, cu atât mai mult, s-o trăim autentic. Or, noi avem responsabilitatea de a da mărturie în faţa lumii. Inclusiv în acest dialog dintre teologie şi ştiinţă, cred că Ortodoxia poate să spună foarte multe. Nu înregimentăm Tradiţia ortodoxă la datele Ştiinţei, aşa cum se poate crede eronat uneori. Poate de aceea există o rezervă în mediul teologiei. Se crede că, în felul acesta, s-ar ceda ceva din plinătatea Ortodoxiei. Nu, noi mărturisim plinătatea Ortodoxiei. Plinătatea Ortodoxiei trebuie mărturisită şi celor care au căutări oneste. De exemplu, am întâlnit mulţi oameni de ştiinţă care, plecând de la zeci de ani de cercetare, cu căutări oneste, au dobândit o disponibilitate de a primi adevărul de viaţă religios.

Teologia este experienţa adevărului dumnezeisc de viaţă şi, în Tradiţie ortodoxă, a lui Hristos Domnul, Domnul istoriei şi Domnul cosmosului, Dumnezeul acestei lumi, Care este împărtăşit în cadrul Bisericii, în interiorul unei Tradiţii pline de viaţă, care conduce înspre sfinţenie. Dacă reuşim să evidenţiem fundamentele patristice, asumate în conştiinţa eclezială, în relaţiile dintre teologie şi ştiinţă, cred că putem veni cu ceva consistent. Şi putem deschide o perspectivă care n-a fost aprofundată până în momentul de faţă.

Am încercat, împreună cu alţi colegi, implicaţi şi ei în acest dialog, să dezvoltăm această perspectivă. Ea este insuficient aprofundată şi în contextul românesc şi în cel internaţional. A apărut de curând o lucrare a unui cosmolog rus, ancorat şi în Tradiţia eclezială, Alexei Nesteruk, care încearcă să prezinte această perspectivă, dar fără să o fi dezvoltat, ci doar deschizând această abordare, într-o formă incipientă. Trebuie să continuăm în acest sens. Sperăm ca, în viitorul apropiat, să fie publicată lucrarea „Repere patristice în dialogul dintre teologie şi ştiinţă“, cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel. Coordonez această lucrare în care sunt implicate persoane de la diferite centre universitare semnificative din România. Prin ea se încearcă recuperarea şi asumarea reperelor patristice în dialogul actual dintre teologie şi ştiinţă.

„Cred foarte mult în roadele acestui efort de împărtăşire a Tradiţiei vii a Bisericii“

În ce fel ar putea să pătrundă un mesaj viu al Biserici, al teologiei în politic? La noi este proaspătă teama de ideologizare şi, apoi, avem o teamă mai veche, din perioada interbelică, atunci când o generaţie de intelectuali au încercat să recupereze Tradiţia şi totul a fost manipulat spre extremism politic.

Aici trebuie să facem fiecare, din locul în care suntem, ceva ca să putem da mărturie de cugetul Bisericii. Astăzi, oricum trăim într-o lume dominată de ideologii. Avem nevoie de o împărtăşire de ceea ce înseamnă Tradiţia vie, care nu înseamnă doar un depozit din trecut. Nu. Tradiţia presupune fidelitate, statornicie. Şi, în context românesc, avem o responsabilitate specială. Dumnezeu ne-a dat foarte multe daruri prin oameni care s-au nevoit, prin sfinţi, prin nevoinţe cu totul deosebite. Avem nevoie de asemenea atitudini, mai ales în contextul secularizării de astăzi, în care valorile sunt inversate de multe ori, unde ni se propun false idealuri sau idealuri amăgitoare, ce fac să ne concentrăm doar pe ceea ce înseamnă existenţa de aici. Acestea sunt: fie puterea banului, fie puterea de tip politic, fie dobândirea unei anumite poziţii sociale. De multe ori, suntem victime ale propriilor noastre agende şi pierdem din vedere tocmai ceea ce este esenţial, ceea ce dă conţinut existenţei noastre. Acest lucru se întâmplă mai multor oameni, indiferent de categoria socială, fie că e vorba de oameni politici, fie că e vorba de alte categorii. Pentru cei care au şi anumite responsabilităţi, cum sunt oamenii politici, se pune mai ales problema întoarcerii spre ceea ce înseamnă profunzimea acestui popor. Şi acest demers trebuie făcut fără naţionalisme ieftine, fără ideologizare.

Cred foarte mult în resursele, în modul nostru de a fi, cultivat în istorie, în special, în ceea ce înseamnă profunzimea Tradiţiei, fără a fi autarhici, dând dovadă de spirit de deschidere şi de mult echilibru, cultivând cu responsabilitate propria noastră identitate. Acest lucru nu cred că este uşor. El presupune un efort constant de a ne confrunta cu noi înşine. Şi este foarte greu, pentru că trăim într-o lume marcată de agitaţie, într-o lume care se deplasează spre exterioritate. E nevoie de un efort, iar omul de astăzi nu prea e dispus la efort şi concentrare. Eu cred însă foarte mult în resursele Tradiţiei, care ne explică pe noi, nu cum credem noi, că suntem interpreţi ai Tradiţiei. Cred foarte mult în roadele acestui efort de împărtăşire a Tradiţiei vii a Bisericii.

„Profesorii de religie trebuie să fie foarte documentaţi ca să facă faţă întrebărilor elevilor“

Cum ar fi posibil ca acest mesaj de viaţă, necesar unei lumi îmbătrânite şi osificate de o cunoaştere excesiv matematizată şi ştiinţifică, să pătrundă la nivelul comun al oamenilor?

Bineînţeles, e nevoie ca rezultatele acestui dialog să fie mediatizate, pentru a fi însemnat cât mai pe larg în conştiinţa opiniei publice. Dar eu cred foarte mult că mai ales prin învăţământ se poate face acest lucru. În sistemul educaţional avem nevoie de oameni foarte bine pregătiţi, pe diferite paliere, atât în învăţământul gimnazial, dar mai ales liceal. Adolescenţii sunt la vârsta marilor întrebări, aflaţi într-o anumită căutare, cu o anumită deschidere faţă de ceea ce înseamnă problemele de tip existenţial. Avem nevoie de profesori capabili să folosească informaţia zilelor noastre, să citească prin ochii conştiinţei ecleziale toate aceste rezultate care vin, provocator, de cele mai multe ori, din diferite domenii ale ştiinţei.

Avem anumite programe, cu proiecte concrete, prin care să organizăm întâlniri cu profesorii de religie, pentru a-i familiariza cu rezultatele din diferite domenii ale ştiinţei, ca ei să nu rămână complexaţi şi să nu cultive o atitudine negativistă. Trebuie neapărat depăşit negativismul. Apar atitudini dezbinate, la ora de biologie, elevilor li se spune că omul provine din maimuţă, iar la religie învaţă altceva. Şi ei nu mai ştiu ce să creadă. Mai trebuie lucrat la cultivarea unui discernământ, care nu se bazează doar pe lozinci. Profesorii de religie trebuie să fie foarte documentaţi ca să poată face faţă, cel puţin întrebărilor care vin din partea elevilor, să fie familiarizaţi cu ceea ce se întâmplă în domeniile ştiinţei. E foarte important ca elevul să nu fie familiarizat cu clişeele ideologice, care-l pot marca pentru totdeauna. El rămâne „formatat“ în aceste tipare, nemaiavând acces, după aceea, nici la ştiinţa propriu-zisă. Cred că un profesor adevărat poate să-l ajute pe elev să se deschidă, să-i cultive apetitul spre ceea ce înseamnă informare autentică.

În mediul academic, unele cursuri ar fi binevenite, inclusiv în facultăţile bazate pe ştiinţă. Nu cred că ar fi rău să existe un curs opţional, facultativ, în care să fie prezentate anumite elemente care ţin de posibilitatea acestui dialog. La fel, la Facultatea de Teologie ar fi nevoie de cultivarea unor elemente care să permită o atitudine plină de discernământ, o familiarizare cu rezultatele de vârf din domeniile ştiinţei, cu semnificaţiile lor. Se poate face o familiarizare a studenţilor cu semnificaţiile rezultatelor ştiinţifice la vârf şi al modului de a răspunde al teologiei. Aici trebuie să fim atenţi pentru a nu deturna vocaţia teologiei înspre altceva. Dar o familiarizare cu semnificaţiile rezultatelor de vârf din diferite domenii ale ştiinţei este foarte necesară, tocmai pentru a arăta care este dimensiunea misionară a teologiei. Şi - foarte important - se poate dezvolta o conştiinţă a dialogului.

Sursa: www.Culte.ro

Contor Accesări: 962, Ultimul acces: 2026-07-28 16:10:46

Timp total: 0.07s...

[]:1