Rugaciuni de pomenire la mormantul poetului Mihai Eminescu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Rugăciuni de pomenire la mormântul poetului Mihai Eminescu

[2009-01-15]
 La împlinirea a 159 de ani de la nașterea sa, Biserica Ortodoxă Română i-a cinstit memoria și s-a rugat pentru sufletul poetului național, Mihai Eminescu. Slujba de pomenire a fost oficiată la mormântul poetului din cimitirul Bellu de către delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, părintele conferențiar dr. Gheorghe Holbea, consilier patriarhal la Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române. La acest moment au participat reprezentanți ai Academiei Române, ai Ligii culturale a Românilor de Pretutindeni, ai Uniuni Scriitorilor din Republica Moldova, precum și numeroși iubitori ai poeziei eminesciene. La finalul Parastasului, părintele Gheorghe Holbea a subliniat rostul aducerii-aminte duhovnicești de sufletele celor adormiți în Domnul și că poetul a închinat rugăciuni către Maica Domnului în versurile sale, afirmând că Biserica este maica neamului românesc.
Cu acest prilej, academicianul Marius Sala a anunțat că ziua de 15 ianuarie va fi declarată Ziua Culturii Naționale Române.
La mormânt, au fost sute de elevi însoțiți de profesorii lor, care au adus flori, au aprins lumânări și au recitat poezii ale marelui poet.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1709, Ultimul acces: 2026-05-31 12:06:06