Praznicul Botezului Domnului în Eparhia Dunării de Jos[2009-01-06] Astăzi, 6 ianuarie 2009, la praznicul Botezului Domnului, Preasfinţitul Casian, Episcopul Dunării de Jos, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala «Naşterea Domnului» din municipiul Brăila. Începând cu orele 11.00, mulţimea venită la sărbătoare, în frunte cu un sobor de preoţi s-a deplasat pe faleza brăileană, unde au participat la slujba Aghiazmei Mari, săvârşită de ierarhul Dunării de Jos.Aceeaşi rânduială a fost împlinită şi la Galaţi, începând cu orele 12.30, în dreptul bisericii monument “Precista”, aflată în apropierea falezei gălăţene. Preasfinţitul Părinte Casian, în prezenţa preoţilor din municipiu şi a mii de credincioşi, a săvârşit slujba de sfinţire a Apei Mari, căreia i-a succedat tradiţionala manifestare a aruncării Sfintei Cruci în apele Dunării. Tânărul Costel Dumitriu, în vârstă de 28 de ani, este cel care a reuşit şi anul acesta, pentru a patra oară, să ridice Sfânta Cruce din apele reci ale fluviului, supranumit de către PS Casian “Iordanul României”. Toţi cei care au participat la acest ritual au primit daruri din partea Episcopului Dunării de Jos, care i-a binecuvântat şi i-a felicitat pentru credinţa şi curajul de care au dat dovadă. La evenimente au participat şi autorităţile locale din Brăila şi Galaţi. Biroul de Presă şi Comunicare al Episcopiei Dunării de Jos Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1892, Ultimul acces: 2026-11-04 17:16:01
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1