Incepem un drum de reflectie si rugaciune - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Începem un drum de reflecție și rugăciune

[2006-03-01]
În cadrul audienței generale de astăzi, 1 martie 2006, Miercurea Cenușii, Papa Benedict al XVI-lea a dedicat cateheza sa perioadei liturgice a Postului Mare, pe care l-a descris în fața credincioșilor adunați în Piața Sf. Petru ca "itinerarul de 40 de zile care ne va conduce la Triduumul Pascal, amintirea pătimirii, morții și învierii Domnului, centrul misterului mântuirii". Postul mare de 40 de zile, a explicat Sfântul Părinte, "are o incontestabilă putere evocativă. Într-adevăr, Postul urmărește să amintească câteva dintre evenimentele care au marcat viața și istoria străvechiului Israel", cum ar fi "cele 40 de zile ale potopului care au condus la legământul lui Dumnezeu cu Noe, și cele 40 de zile petrecute de Moise pe Muntele Sinai, care au fost urmate de dăruirea tablelor Legii".

Papa a continuat: "Mai presus de toate, perioada Postului ne invită să retrăim cu Isus cele 40 de zile pe care El le-a petrecut în deșert, rugându-se și postind înainte de a-și începe misiunea publică. Astăzi, și noi începem un drum de reflecție și rugăciune împreună cu creștini din întreaga lume. ... Astăzi, toate comunitățile parohiale fac un gest auster și simbolic: impunerea cenușii". Două "formule evocative" însoțesc acest rit, a spus Papa: "Din pământ ești, și în pământ te vei întoarce", cuvinte care "evocă condiția umană", și "pocăiți-vă, și credeți în Evanghelie", o "invitație la a pune adeziunea fermă și fidelă la Evanghelie la baza reînnoirii individuale și comunitare".

"Itinerarul Postului Mare, aducându-ne mai aproape de Dumnezeu, ne permite să privim spre frații și surorile noastre și spre nevoile lor cu ochi noi. De aceea, Postul este un moment favorabil pentru a ne converti la iubire; o iubire capabilă de a adopta atitudinea Domnului de compasiune și îndurare, așa cum caut să reamintesc în Mesajul meu pentru Post, care are ca temă pasajul evanghelic: `Isus, văzând mulțimile, i s-a făcut milă de ele`". Sfântul Părinte a încheiat: "Conștientă de misiunea sa în lume, Biserica nu încetează să proclame iubirea îndurătoare a lui Cristos, care continuă să își îndrepte privirea plină de compasiune către oamenii și popoarele din toate timpurile. ... Postul și pomana - pe care, împreună cu rugăciunea, Biserica le propune în mod particular în perioada Postului - reprezintă o bună ocazie de a ne conforma și noi după acea `privire`".

Sursa: www.catholica.ro


Contor Accesări: 961, Ultimul acces: 2026-04-23 04:20:07