Întâlnire a Comisiei Diecezane pentru Viaţa Consacrată - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Întâlnire a Comisiei Diecezane pentru Viaţa Consacrată

[2008-03-03]
Comisia Diecezană pentru Viaţa Consacrată, convocată de pr. Alois Fechet, vicar episcopal pentru viaţa consacrată în Dieceza de Iaşi, s-a întrunit duminică, 2 martie 2008, la Bacău, în conventul 'Sf. Iosif' al franciscanilor conventuali din Bacău, aflăm dintr-un material semnat de pr. Ştefan Acatrinei, OFMConv.
Printre temele aflate pe ordinea de zi, o atenţie deosebită s-a acordat programării şi organizării întâlnirii persoanelor consacrate din Dieceză; întâlnirea are ca temă enciclica Papei Benedict al XVI-lea, Spe salvi, şi va avea loc duminică, 6 aprilie 2008, la Institutul Teologic Franciscan din Roman. Întâlnirea diecezană a persoanelor consacrate se va desfăşura după următorul program:
9.00-9.30 - Primirea participanţilor;
9.30 - Moment de rugăciune urmat de conferinţa PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla;
10.30 - Sfânta Liturghie;
12.00 - Prânzul;
13.00-14.00 - Moment de fraternitate;
14.00 - Împărtăşirea sărbătoririi zilei persoanei consacrate în cele cinci zone ale Diecezei; intervenţii din partea participanţilor;
15.00 - Provocările enciclicei Spe Salvi;
15.30-16.00 - Adoraţie euharistică.
(Sursa: OFMConv.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 923, Ultimul acces: 2026-10-27 15:57:21