Gazul, inamicul public nr. 1 - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Gazul, inamicul public nr. 1

[2008-01-31]
Aproximativ un milion de familii nu vor putea sa achite factura la gaze majorata si vor avea nevoie de asistenta statului. Pretul gazelor naturale pentru populatie, dar si pentru categoriile de consumatori mai mari va creste, incepand cu 1 februarie, cu aproape 8,5%, a anuntat ieri Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE).

Pretul gazelor naturale pentru populatie, dar si pentru categoriile de consumatori mai mari va creste, incepand cu 1 februarie, cu aproape 8,5%, a anuntat ieri Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE). La baza acestei scumpiri se afla majorarea tarifelor de distributie pentru cei doi mari operatori, Distrigaz Sud si E. ON Gaz Romania.

Astfel, consumatorii casnici deserviti de compania Distrigaz Sud vor plati 989,55 lei pe mia de metri cubi pentru gazele consumate in luna februarie, in timp ce clientii E.ON Gaz Romania (fosta Distrigaz Nord) vor avea un pret de 983,1 lei pe mia de metri cubi. Aceste valori nu cuprind TVA. Scumpirea trebuia operata de la 1 ianuarie si urma sa fie de circa 10%, potrivit calculelor operatorilor de distributie, insa autoritatile nu au fost de acord cu acest procent, astfel incat negocierile s-au incheiat abia acum.

Tarife de distributie mai mari cu 25% De altfel, cea mai mare influenta in majorarea pretului gazelor (sase procente in totalul de 8,5) o are ajustarea tarifelor de distributie. Din calculele noastre, facute pe baza informatiilor ANRE, tarifele de distributie pentru E.ON Gaz Romania si Distrigaz Sud au urcat cu circa 25%.

Acest procent este cauzat, in cea mai mare parte, de faptul ca angajamentul luat de proprietarii celor doi mari operatori de distributie - grupul german E.ON si cel francez Gaz de France – de a acorda o reducere de 15% asupra tarifelor de distributie a expirat la sfarsitul anului trecut. De asemenea, gazele din productia interna, care asigura circa 60% din necesarul de consum, se vor scumpi, de luna viitoare, cu 5%, pana la 495 lei pe mia de metri cubi.

„Am operat aceasta crestere din doua motive: primul este acela ca vom continua programul de aliniere a pretului la nivelul celor din import, al doilea fiind acela ca, in urma discutiilor purtate la nivelul guvernului cu producatorii interni, acestia au fost de acord ca sumele colectate suplimentar sa fie directionate in fondul de asistenta sociala", a declarat, pentru „Adevarul", Gabriel Sirbu, director in cadrul ANRE.

Sursa: www.NewsReport.ro


Contor Accesări: 1134, Ultimul acces: 2026-08-24 09:16:25