Reînnoite acuzele împotriva BOR[2008-01-22]Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, şi Patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei şi Întregii Rusii, au condamnat împreună politica Patriarhiei române relativ la ţara vecină, în special activitatea Mitropoliei Basarabiei, nerecunoscută de Moscova. 'Înfiinţarea aşa-numitei Mitropolii de Basarabia şi structurile ei sunt parte a politicii agresive a României împotriva statului moldovean', a declarat Voronin luni într-o întâlnire cu jurnaliştii, care a urmat întâlnirii cu Patriarhul Alexei la mănăstirea Sf. Daniel.Conform preşedintelui, 'problema este mult mai adâncă decât trimiterea preoţilor' de către Biserica din România în Moldova. Voronin a ţinut să spună jurnaliştilor că de la înfiinţarea Moldovei independente 'statul Român nu a recunoscut încă Republica Moldova ca stat suveran'. 'Intenţionăm să ne opunem acestei agresiuni cu răzbunarea', a promis preşedintele Moldovei, citat de agenţia rusă Interfax. Patriarhul Alexei al II-lea susţine că doreşte continuarea dialogului cu Biserica Ortodoxă din România pe marginea celor trei Episcopii ale Mitropoliei Basarabiei înfiinţate în octombrie 2007, act condamnat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse. 'A fost un act anti-canonic de intrare pe teritoriul unei alte Biserici Ortodoxe locale, înfiinţând Episcopii aici', a spus Patriarhul. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1424, Ultimul acces: 2026-09-22 09:52:48
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1