Papa a salutat gărzile elvețiene la ceas aniversar[2006-01-24]Papa Benedict al XVI-lea a adus un omagiu gărzilor elvețiene la 500 de ani după ce Papa Iuliu al II-lea a primit și binecuvântat primul contingent. După ce s-a rugat astăzi Angelus cu miile de credincioși din Piața San Pietro, Papa Benedict al XVI-lea i-a salutat pe "toți cei care fac parte din aceste distinse corpuri (ale gărzii elvețiene), cărora le împart binecuvântarea mea apostolică". Gărzile elvețiene au sosit în Roma la 22 ianuarie 1506, pentru a-l apăra pe Papa și Palatul Apostolic.Începerea aniversării celor cinci centenarii a fost marcată de Liturghia prezidată de Cardinalul Angelo Sodano, secretar de stat al Vaticanului și decan al Colegiului Cardinalilor. Liturghia a fost celebrată în dimineața aceasta, pentru membrii gărzii elvețiene. Prelatul a subliniat faptul că atunci când gărzile elvețiene depun jurământul, se angajează "să slujească cu fidelitate și cu onoare pe Pontiful Suprem și pe succesorii săi legitimi, cu toată forța, sacrificându-și viețile, dacă este necesar, pentru a-l apăra." Cardinalul a punctat apoi: "Fie aceste cuvinte motoul vostru". Explicând motivul creării gărzii elvețiene, Cardinalul a citat o frază din Ulrich Zwingli, fondatorul Bisericii Reformate Elvețiene, spusă înainte de a părăsi Biserica Catolică: "Elveția vede situația tristă a Bisericii lui Dumnezeu și consideră grav și periculos că orice tiran, din lăcomie, poate să atace nepedepsit Maica Creștinătății". Pentru acest an au fost planificate mai multe evenimente aniversare. La 7 aprilie, circa 100 de foști membri ai gărzii elvețiene vor mărșălui spre Roma din Bellinzona, cantonul elvețian Ticino. Ei vor merge pe vechea rută, cunoscută ca Via Francigena, și vor ajunge la Roma la 4 mai, ca acum 500 de ani. Vor traversa Roma, unde vor fi primiți de autoritățile locale, și se vor îndrepta apoi spre Piața San Pietro, unde vor primi binecuvântarea Sfântului Părinte. Ziua de 6 mai, ziua principală a aniversării celor cinci secole, va începe cu o Liturghie specială celebrată în Bazilica San Pietro. Va fi apoi așezată o coroană de flori în Piața Protomartirilor romani, în Vatican, pentru a aminti de gărzile elvețiene căzute la datorie în 1527, în timpul jefuirii Romei. După-amiaza va avea loc ceremonia depunerii jurământului de către noii recruți; pentru prima oară evenimentul se va desfășura în Piața San Pietro, și nu în curtea San Damaso. Seara se va încheia cu focul de artificii de peste Castel Sant`Angelo. Mai este planificată emiterea de către Vatican și Elveția a unor timbre aniversare. Pentru prima oară "seria de timbre va fi emisă împreună de Elveția și Vatican", a declarat colonelul Elmar Mader, comandantul gărzii. Timbrele au fost concepute de artistul Rudolf Mirer, fost membru al gărzii elvețiene. S-a anunțat și scoaterea unor monede aniversare, ce vor fi puse în circulație în primele șase luni ale anului 2006. Garda elvețiană are în acest moment 100 de membri. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 2070, Ultimul acces: 2026-08-23 16:54:04
|
Timp total: 0.03s...
[]:1