© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Întreită Naştere[2005-12-25]Liturghia de noaptepr. Pierre-Marie Delfieux traducere sr. Agnes Valentin Putem privi în trei feluri Naşterea Domnului. În lumina teologiei, Isus este Acela "care din Tatăl s-a născut înainte de toţi vecii". În lumina istoriei, "când a venit plinirea vremii" (Galateni 4,4), Dumnezeu s-a făcut om printre oameni. Dar la fel de bine se poate vorbi şi de venirea Lui, zi de zi, în adâncul inimii noastre, după cum ne învaţă misticii. De fiecare dată când sărbătorim Crăciunul, suntem aşadar faţă în faţă cu taina unei întreite Naşteri. Prima parte a tainei sărbătorite în noaptea de Crăciun este cea mai înaltă şi mai sublimă, pentru că se referă la naşterea eternă a celei de-a doua Persoane a Treimii, "Fiul cel Unul Născut, care este în sânul Tatălui" (Ioan 1,18). Credinţa noastră creştină îndrăzneşte să se apropie de ea, sau mai exact, să ne-o dezvăluie, aşa cum nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul său (1 Corinteni 2,9-10). Având aceasta în minte, putem înţelege mai bine că Cel născut în noaptea lumii, la Betleem, este mult mai mult decât un prunc al acestui pământ, chiar dacă a fost menit să devină centrul istoriei. "Pentru că prin El au fost create toate în ceruri şi pe pământ; cele văzute şi cele nevăzute [...] El este începutul [...] în El i-a plăcut lui Dumnezeu să facă să locuiască toată plinătatea" (Coloseni 1,16-19). Chiar dacă Noul-Născut a fost zămislit, în chip miraculos, în trupul unei Fecioare, chiar dacă l-au salutat îngerii în noaptea de la Betleem (Luca 2,8), El este mult mai mult decât un copil nou născut, mai mult şi decât cel mai frumos dintre copiii oamenilor: este cel vestit de Scripturi (Psalmul 45,1; Isaia 7,14; 9,5; Mihea 5,1-3), a cărui viaţă va fi cea mai sfântă din toate câte s-au cunoscut. Ceea ce evocăm în primul rând când contemplăm evenimentul de la Betleem, este naşterea eternă a Fiului Unic, în jubilarea vie de dragoste care este Dumnezeu însuşi. Un Dumnezeu care nu este deloc solitar şi izolat undeva deasupra lumii, ci este dăruire reciprocă de viaţă, milostenie şi tandreţe împărtăşită. Nu ar fi Dumnezeu dacă nu ar fi un Dumnezeu al dragostei. Şi nu ar fi dragoste, dacă nu ar exista împărtăşirea dragostei. "Fiul Meu eşti Tu, astăzi Eu te-am născut", aceasta este vocea lui Dumnezeu care a răsunat cu veacuri înainte, adresându-se Fiului, în psalmul 2. "Eşti Fiul Meu întru care am binevoit", va rosti glasul cel din ceruri, în ziua Botezului Domnului Isus şi apoi din nou, în ziua Schimbării la Faţă. "L-am preaslăvit şi iarăşi îl voi preaslăvi", strigă întru veşnicie glasul Tatălui, deasupra zidurilor Oraşului Sfânt (Ioan 12,28). La împlinirea vremii, aşadar, "Cuvântul s-a făcut trup şi s-a sălăşluit printre noi" (Ioan 1,14). Sărbătoarea Crăciunului ne cheamă, în primul rând, să contemplăm taina magnifică a dragostei fără de capăt: misterul, de necuprins cu mintea, al generării divine a Fiului de către Tatăl, în comuniunea Spiritului care îi uneşte. Ajunşi în acest punct, nu are rost să riscăm descrieri, tălmăciri, nici să râvnim la o apropiere prin experienţă de cele nevăzute; nu are rost să urmărim cu orice preţ să le simţim inefabila bucurie. Dumnezeu se dăruieşte, dar nu se cucereşte, se dezvăluie, dar nu se explică. Cu toate acestea, dacă ţinem deschişi ochii credinţei, putem urca înspre izvorul razei dumnezeieşti care tâşneşte spre noi, ce e drept, în noapte, dar din înaltul cerurilor (Luca 2,14). Şi atunci va ajunge poate până la noi înţelegerea faptului că, în noaptea de Crăciun, ceea ce se petrece este "arătarea gloriei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Cristos Isus" (Tit 2,13), Cel născut din Tatăl înainte de toţi vecii. Cât despre cea de-a doua naştere, ea se înscrie în timp, în istorie. După ce am contemplat taina treimică, ni se propune întru meditaţie misterul Întrupării Cuvântului. Cu alte cuvinte, sosirea printre oameni a Cuvântului dumnezeiesc, în Persoana lui Isus, Emanuel, atât de surprinzător vestit de Isaia (7,14; 8,8), şi atât de limpede arătat de evanghelişti (Matei 1,23; Ioan 17,6; Ioan 1,2). A venit între ai săi, ca să se sălăşluiască cu ei, şi să fie, în adevăr, Dumnezeu cu noi (Ioan 1,11-14). În acest moment, cerurile coboară pe pământ. Veşnicia umple vremea. Trecutul şi viitorul oamenilor sunt unite, o dată pentru totdeauna, în eternul "azi" al "harului al lui Dumnezeu (care) s-a arătat ca mântuitor pentru toţi oamenii" (Tit 2,11). Dumnezeu devine ceea ce suntem, pentru ca să devenim la rândul nostru ce este El. Devine om, fără să piardă ceea ce este, dar luând asupra Lui întinăciunile noastre cu care nu are nimic în comun. Se face om, căci este atotputernic (Luca 1,37), pentru a ne face să devenim Dumnezeu, din dragoste: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (Ioan 3,16). Într-atâta este de mare dragostea lui Dumnezeu pentru poporul său, că se face om, la fel cu noi în toate (Filipeni 2,7); atât de necuprins îi este dorul, că face din noi fii întru Fiul, împreună-moştenitori cu Cristos (Rom 8,14-17). Dacă ceasul ales de Dumnezeu pentru intrarea sa în istoria omenească este cel în care Augustus Cezar porunceşte să se înscrie toată lumea (Luca 2,1), adică să fie recenzaţi toţi locuitorii pământului cunoscut atunci, lucrul îşi are semnificaţia sa adâncă. Păstorul cel Bun, salutat de altfel la naştere de un grup de păstori, de aceea vine printre noi: ca să strângă într-o unitate omenirea risipită. Devine un Întâi născut între mulţi fraţi (Rom 8,29) anume spre a ne învăţa că Dumnezeu este într-adevăr Tatăl nostru. O viaţă întreagă nu ne ajunge ca să epuizăm taina celei de-a doua naşteri pe care o sărbătorim de Crăciun. Să ne aplecăm aşadar iar şi iar asupra evangheliei copilăriei, să medităm împreună cu Sfânta Fecioară Maria, aşa cum a făcut ea, cea care a păstrat toate aceste amintiri, punându-le in inima sa. (Luca 2,19.51). Ne va ajuta desigur, cu întreaga-i greutate de lumină, proorocia lui Isaia: "Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă Numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie" (Isaia 9,5). Cea de-a treia naştere face parte din ţesătura vieţii de zi cu zi a creştinului. O aflăm în pacea adusă de Dumnezeu oamenilor bunei sale voiri (Luca 2,14). O aflăm în calea oferită de Isus umanităţii decăzute, pentru ca oricine crede în El (Ioan 6,40) să ajungă la cer. În fiecare zi, pretutindeni şi în toate sufletele, Dumnezeu se naşte într-adevăr, printr-o dăruire din dragoste. "Noi toţi am primit din plinătatea lui har după har" (Ioan 1,16). Un mistic german din secolul al XIV-lea, Johannes Tauler, împinge îndrăzneala până la a afirma: "Dumnezeu într-atâta devine al nostru, ni se oferă atât de deplin, că nimeni nu a avut ceva vreodată într-o asemenea intimă stăpânire". Ceea ce înseamnă că depinde acum şi de noi ca al treilea Crăciun să se petreacă efectiv in vieţile noastre. Dacă Isus nu s-a născut in inima mea, nu-mi foloseşte la nimic că s-a născut cândva la Betleem... Dumnezeu ne face liberi şi nu ne sileşte să-L iubim. De aceea, bine ne-ar prinde dacă am lăsa jos, punându-le înaintea Lui, poverile inimii noastre, bine are fi dacă ne-am curăţi sufletul, spre a-l întâmpina. În noaptea aceasta, Domnul vine iar spre noi, şi bate la poarta hanului vieţii noastre. Să nu ne fie frică să-l primim pe Acela care e Calea, Adevărul, şi Viaţa! Ne va dărui pace, ne va dărui lumină, ne va umple inimile de bucurie, ne va face să ne naştem iar, să devenim închinători în duh şi adevăr. Putem vorbi, în ce ne priveşte, tot despre o întreită naştere. Cea prin care am venit in lume, cea prin har, care face să crească omul cel nou în noi (Galateni 2,20), şi cea pe carte credinţa ne învaţă să o privim astfel: moartea. Ceasul pe care va trebui să-l trăim, pentru a intra, în sfârşit, în bucuria Celui care ne aşteaptă cu braţele deschise, ca fii şi fiice în Cristos. Crăciun fericit! Ce ai primit de Crăciun? pr. Anthony M. Coniaris Daruri bune de Crăciun şi în fiecare zi. Tot mai mulţi şi mai mulţi oameni întreabă în această perioadă: "Ce ai primit de Crăciun?" Problema cu acest accent pe care îl punem la Crăciun este că pierdem tocmai esenţa acestei sfinte perioade. Noi, creştinii, dăm daruri de Crăciun într-o umilă repetare a Darului pe care Dumnezeu ni l-a făcut - Fiul Său, Domnul nostru Isus Cristos. Pentru creştini accentul corect trebuie să cadă pe dăruire nu pe ce am primit. Un om povestea odată ce i s-a întâmplat în ajunul Crăciunului pe când era băiat. Au ascultat cu toţii povestea naşterii lui Isus, iar apoi au deschis cadourile şi s-au bucurat de ele. Tatăl le-a cerut copiilor să facă linişte şi le-a spus: "Dintre toate cadourile pe care le-aţi primit, vreau să vă alegeţi fiecare câte unul care vă place cel mai mult şi să îl puneţi în faţa voastră." După ce copiii au făcut aşa cum li s-a spus, tatăl a continuat: "Acum vreau ca fiecare dintre voi să vă gândiţi la cineva pe care îl cunoaşteţi, care este mai puţin norocos decât voi, care nu primeşte cadouri ca voi, iar mâine le vom împacheta şi le vom trimite acestora." Omul spunea că nu poate uita Crăciunurile din copilărie. Atunci a învăţat că în centrul Crăciunului este gestul lui Dumnezeu care a dat omenirii ce avea mai bun: pe Fiul său. Un gest pe care suntem chemaţi să îl repetăm, nu doar de Crăciun ci în fiecare zi a anului. Cadoul prin excelenţă pe care un creştin poate să îl dea în adevăratul spirit al Crăciunului este tocmai iubirea lui Cristos. Darul timpului. "Cel mai mare dar pe care l-am primit", spunea un tânăr avocat, "a fost un dar primit la Crăciun, când tatăl mi-a dat o cutiuţă. Înăuntru era un bileţel pe care scria: 'Fiule, în acest an îţi voi da 365 de ore, câte o oră pe zi, după cină. Este a ta. Vom vorbi despre ce vrei tu să vorbim, vom merge acolo unde vrei tu să mergem, ne vom juca ce vrei tu să ne jucăm. Va fi timpul tău.' Tatăl meu nu numai că s-a ţinut de promisiunea acelui dar, ci în fiecare an l-a reînnoit, şi este cel mai mare dar din viaţa mea. Ceea ce sunt eu acum este rezultatul acestui timp." Darul timpului nu este doar ieftin ca buget, dar este şi personal. Discutând despre ce să îi dea de Crăciun tatălui ei bolnav şi singur, o femeie şi-a spus: "Am să îi dau tăticului meu mai mult timp!" Ce dar minunat şi rar! Îi iubim pe părinţii noştri dar avem, sau credem că avem, puţin timp pentru ei. Când cineva este bătrân şi mai are doar timp, cel mai preţios dar pe care îl poate primi de la cei dragi este timp de petrecut cu el. Cel mai personal, mai apreciat şi mai unic dar pe care îl putem face este darul timpului. Timpul nostru. Din cele douăzeci şi patru de ore care formează o zi. Darul prieteniei. Pe lângă darul timpului, un alt mare dar pe care putem cu toţii să îl dăm este prietenia. O fetiţă spunea odată: "Nu am nici un dar. Nu ştiu să cânt. Nu ştiu să pictez. Nu ştiu să scriu poezii. Pur şi simplu nu am nici un dar!" "Ba ai - şi străluceşte pe faţa ta", i-a spus mama ei. "Ai unul dintre cele mai minunate daruri - darul prieteniei. Te pricepi cum să fii prietenă cu oamenii." În loc să ne întrebăm "câţi prieteni am?" de Crăciun să ne gândim mai bine "la câţi oameni le pot fi eu prieten?" Oamenii au nevoie de oameni. Eu ştiu personal câtă nevoie am de oameni. Să îi găsesc atunci pe cei care au nevoie de mine, de prietenia mea, de iubirea mea. Să îmi exprim această prietenie printr-un telefon sau printr-o felicitare, sau să îi vizitez. Trebuie să le fac cunoscut faptul că îmi pasă de ei. Alte daruri. Cele mai mari daruri sunt gratuite. Darul încurajării; darul spunerii cuvintelor "te iubesc" celor dragi; darul iertării; darul de a spune "îmi pare rău" cuiva cui am greşit; darul înţelegerii; darul ascultării atente când celălalt ne vorbeşte, căutând să îi înţelegem punctul de vedere, să înţelegem ce simte. S-ar putea să nu avem ceea ce psiho-analiştii numesc "a treia ureche", dar două urechi ne pot fi de ajutor dacă le ţinem deschise. Oamenii care cedează psihic sunt cei care nu au avut ocazia să povestească despre conflictele şi nemulţumirile pe care le au; sunt cei care nu au găsit o "ureche ascultătoare", deoarece oamenii pe care i-au întâlnit nu au fost sincer interesaţi de ceea ce celălalt spunea. A fi atent la ceea ce spune celălalt, a-ţi concentra atenţia întreagă asupra celuilalt, când îţi vorbeşte, când îţi împărtăşeşte ceva, este un mare dar. Darul laudei. Un alt mare dar de Crăciun dar şi pentru oricare zi din an este darul laudei. Consilierii matrimoniali spun că o cauză foarte importantă a divorţului este deteriorarea de către unul din soţi a respectului de sine al partenerului. De-a lungul căsniciei cei doi trec prin numeroase momente dificile, dar trec mai uşor dacă se respectă unul pe altul, dacă se simt respectaţi. Cu toţii avem nevoie să fim stimaţi, lăudaţi. Dacă nu primim cuvinte de sprijin, viaţa devine insuportabilă. Când suntem lăudaţi, bateriile parcă ni se încarcă. Dorinţa de a fi lăudaţi şi apreciaţi este probabil una dintre cele mai profunde nevoi ale noastre. Puţine daruri sunt mai mari decât lauda. Cum să dăm. Domnul nostru Isus Cristos ne spune că oricare ar fi darul de dat, trebuie să îl dăm persoanei care are cea mai mare nevoie de el, neaşteptând nimic în schimb. După cum spunea Isus: "Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ţi fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi, şi fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor" (Luca 14,12-14). O tânără a dorit să cumpere un dar de Crăciun pentru prietenul ei care era bine înstărit. A cumpărat atunci un rând de haine pentru copii şi le-a dat personal în ajun de Crăciun cele mai sărace familii pe care a putut-o ea găsi în New York, în numele prietenului ei bogat. Iată un exemplu de dăruire aşa cum ne-a învăţat Isus Cristos. De departe cel mai mare Dar oferit vreodată este cel al lui Dumnezeu când ni l-a dat pe Isus. "Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (Ioan 3,16). Acesta este cel mai minunat dar deoarece este ca mai multe daruri într-unul. Isus este promisiunea lui Dumnezeu de iertare. El este Emanuel - cu noi este Dumnezeu. Prin Isus primim darul de a fi membri ai familiei lui Dumnezeu, darul iubirii Tatălui ceresc, darul unui Dumnezeu care ne ştie pe nume şi care se îngrijeşte de fiecare dintre noi, darul Spiritului Sfânt care veghează asupra noastră cu puterea Sa, darul unui loc în raiul dumnezeiesc. Ce ai primit de Crăciun? L-am primit pe Mântuitorul şi Domnul meu! Şi deoarece l-am primit, nu pot să nu dăruiesc din timpul meu, să nu dăruiesc prietenia mea, iubirea mea, atenţia mea, iertarea mea tuturor. Index predici: după calendarul latin 25 decembrie 2005, Naşterea Domnului (Liturghia din noapte) Predica pr. Anton Dancă Predica pr. Anton Dancă Predica pr. Ernest Munachi Ezeogu Predica pr. Pierre-Marie Delfieux 25 decembrie 2005, Naşterea Domnului (Liturghia din zori) Predica pr. Anton Dancă Predica pr. Anton Dancă 25 decembrie 2005, Naşterea Domnului (Liturghia din zi) Predica pr. Anton Dancă Predica pr. Anton Dancă Predica pr. Ernest Munachi Ezeogu 26 decembrie 2005, Sfântul Ştefan Predica pr. Anton Dancă 27 decembrie 2005, Sfântul Ioan Apostol Predica pr. Anton Dancă 28 decembrie 2005, Pruncii Nevinovaţi Predica pr. Anton Dancă după calendarul bizantin 25 decembrie 2005, Naşterea Domnului Predica pr. Gheorghe Neamţiu Predica pr. Anthony M. Coniaris 26 decembrie 2005, Naşterea Domnului (Ziua a doua) Predica pr. Gheorghe Neamţiu 27 decembrie 2005, Sfântul protomartir şi arhidiacon Ştefan Predica pr. Gheorghe Neamţiu Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1299, Ultimul acces: 2026-09-27 04:03:56
|
Timp total: 0.11s...
[1]:1
