© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
De la "bucuria lumii" la "bucuria din inima mea"[2005-12-25]Liturghia de noaptepr. Ernest Munachi Ezeogu Am ajuns în sfârşit la Crăciun. Toate cele patru săptămâni ale Adventului am aşteptat şi ne-am rugat pentru venirea Crăciunului. Iar acum, astăzi, este Crăciunul. Astăzi îngerii ne aduc vestea cea bună de mare bucurie pentru toată lumea, pentru că nouă ni s-a născut astăzi în cetatea lui David un Mântuitor, care este Cristos Domnul. Această veste bună de mare bucurie este pentru tot poporul lui Dumnezeu. Ca popor al lui Dumnezeu ne bucurăm şi primim pacea în suflet pe care o aduce lumii naşterea lui Cristos. Dar cum trăiesc eu, la nivel personal, "marea bucurie" a Crăciunului? Crăciunul vesteşte "bucurie lumii", dar cum trăiesc eu bucuria aceasta, pentru mine? Este o întrebare importantă pentru că, chiar dacă Dumnezeu a declarat bucuria ca fiind pentru întreaga lume, există încă mulţi dintre noi care nu iau parte la această bucurie, mulţi dintre noi care nu ştiu cum să trăiască ei înşişi bucuria. Am lucrat odată într-un sat nigerian, care nu avea uşor acces la apă. Locuitorii trebuiau să meargă kilometri întregi până la cel mai apropiat râu, de unde să ia apă. Într-un final oamenii au fost încurajaţi să sape un puţ în sat. Ajutaţi de guvern, în scurt timp au avut o fântână chiar în sat. Între timp am plecat de acolo. Sătenii se bucurau acum de apă proaspătă şi clară, iar la un moment dat mi-au scris despre această bucurie a lor, invitându-mă să îi vizitez. M-am întors în sat şi m-am bucurat cu ei de apa bună. Apoi m-am gândit să îmi vizitez unii prieteni mai vechi. La un moment dat am intrat în casa unei femei mai în vârstă şi i-am cerut să îmi dea un pahar cu apă. Spre surprinderea mea, nu avea apă în casă. "Dar acum satul are apă!", i-am spus. "Da", a răspuns ea, "dar am probleme cu nepotul meu care locuieşte cu mine. Când îi spun să meargă la fântână şi să aducă apă nu mă ascultă. Tot ce face este să alerge tot timpul şi să se joace." Ei vedeţi?! Este posibil ca cineva să moară de sete într-un sat care are apă bună din abundenţă. De ce? Deoarece apa de la fântână nu poate să devină apa ta personală până când nu te ridici şi nu porneşti spre ea, să iei din apa care îţi aparţine deja. Apa din fântână este şi a ta, este dreptul tău. Dar trebuie să faci ceva pentru ca dreptul tău să devină din teorie realitate, pentru ca apa să fie în casa ta, înainte să mori de sete. La fel este şi cu vestea bună pe care Dumnezeu a dat-o lumii de Crăciun. Este o veste bună pentru toată lumea, dar fiecare dintre noi trebuie să facem ceva, să depunem un efort, pentru ca să trăim această bucurie la nivel personal, în familia noastră, în societatea noastră. Cum anume? Este uşor de explicat, dar mai greu de pus în practică... aşa că eu voi explica. Să ne gândim la cuvântul JOY (bucurie). Este format din trei litere: J, apoi O şi la final Y. J vine de la Jesus (Isus), O de la Others (Alţii) şi Y de la You (Tu). JOY se traduce deci prin Isus şi Alţii înaintea Ta. Pentru a cunoaşte bucuria în viaţa noastră trebuie să îl punem pe Isus pe primul loc. În al doilea rând, trebuie să îi facem pe plac aproapelui înainte de a căuta să ne facem nouă pe plac. Aceasta este reţeta bucuriei. Astfel putem converti "bucuria lumii" de Crăciun în "bucuria mea" acum şi întotdeauna. Ascultând pericopa de Crăciun vom fi atenţi la diferitele personaje menţionate. Vom fi atenţi dacă ei au căutat plăcerea lui Isus şi a altora mai întâi, sau plăcerea lor. Vom descoperi că cei care au practicat reţeta JOY (Isus şi Alţii înaintea Ta) sunt cei care s-au bucurat de pace şi de bucurie, pe când cei care s-au pus pe ei primii sunt mereu nefericiţi şi se simt mizerabil. Câteva exemple doar. Hangiul care i-a refuzat pe Iosif şi pe Maria în noaptea rece, în timp ce el se bucura de căldura hanului; vestea cea bună pur şi simplu a trecut pe lângă el. Nici măcar nu şi-a dat seama că era o veste bună. Sau să ne gândim la regele Irod care a urmărit înainte de toate siguranţa sa personală, fiind hotărât să îl ucidă pe Isus şi pe toţi copiii mici. Şi cum a sfârşit bietul Irod... Pe de altă parte, să ne gândim la păstorii care au fost gata să îşi părăsească până şi turmele pentru a merge să îl adore pe Isus. Sau magii, înţelepţii veniţi din Răsărit, care şi-au părăsit casele şi au pornit într-o călătorie lungă şi periculoasă pentru a se închina lui Isus şi pentru a-i aduce daruri. Aceştia sunt cei care au primit harul lui Dumnezeu, cei care au trăit în inimile lor pacea şi bucuria adevărată a Crăciunului. Să ne propunem şi noi să le urmăm exemplul, punând mereu pe Isus şi pe semenii noştri înaintea propriei persoane, şi atunci bucuria Crăciunului va fi bucuria noastră, mereu. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1316, Ultimul acces: 2026-09-27 03:38:01
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1
