Vaticanul ridică în grad canonic Biserica Greco-Catolică Română[2005-12-16]Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică (BRU), a fost până astăzi Biserică Mitropolitană, în terminologia canonică răsăriteană. Ca Biserică Mitropolitană numirile de Episcopi erau făcute de Vatican, şi multe decizii nu puteau fi luate decât cu acordul Sfântului Scaun. Începând de astăzi BRU este Biserică Arhiepiscopală Majoră, statut canonic care îi măreşte libertatea de decizie. După 15 ani de la ieşirea din catacombe, Biserica Unită primeşte dreptul de a se administra singură în multe domenii ale vieţii ecleziale.Biroul de Presă al Vaticanului a anunţat astăzi: "Sfântul Părinte (Benedict al XVI-lea - n.r.) a ridicat Biserica Mitropolitană `sui iuris` Greco-Catolică Română la gradul de Biserică Arhiepiscopală Majoră şi, în acelaşi timp, l-a promovat pe Excelenţa Sa Lucian Mureşan la demnitatea de Arhiepiscop Major de Făgăraş şi Alba Iulia al românilor." De asemenea este publicată o notă istorică despre "Trecutul şi prezentul Bisericii Greco-Catolice Române". Istoricul porneşte de la creştinarea ţării noastre, subliniind apoi prezenţa romano-catolică, respectiv din 1700 prezenţa greco-catolică. În continuare este prezentată evoluţia Bisericii, un spaţiu amplu fiind acordat perioadei de prigoană şi menţionării celor doi Cardinali greco-catolici: Iuliu Hossu şi Alexandru Todea. Finalul istoricului aminteşte evoluţiile de după 1990 şi situaţia actuală conform datelor Anuarului Pontifical din 2005. Biserica Română Unită face parte din Bisericile Catolice de tradiţie răsăriteană. Numeric, Biserica Greco-Catolică din România este a cincia Biserică, după Biserica Greco-Catolică Ucraineană (care are peste patru milioane de credincioşi), Biserica Siro-Malabareză, Biserica Maronită şi Biserica Greco-Catolică Melchită. Capul ei este IPS Lucian Mureşan, ridicat de Papa Benedict la demnitatea de Arhiepiscop Major. În acest moment, statutul canonic al Bisericii Greco-Catolice din România este identic cu cel al Bisericii Greco-Catolice din Ucraina. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1344, Ultimul acces: 2026-09-23 13:04:48
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1