Gala Bunei Vestiri va avea loc la București și, în premieră, la Iași[2025-02-20]de Diandra DavidArhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita, în parteneriat cu Asociația Life Call din București, organizează prima ediție a spectacolului caritabil Gala Bunei Vestiri la Iași, și o altă gală, în ediția a IV-a a, în capitală. Evenimentele vor avea loc în data de 24 martie, la Sala Unirii Cinema Victoria din Iași, respectiv în 22 martie la Sala Radio din București. În România, zilnic, peste 300 de femei însărcinate, aflate în situații dificile, trebuie să ia decizia de a păstra sau nu sarcina. Asociația Life Call și Pro Vita Iași oferă programe de consiliere și sprijin pentru a le ajuta să se simtă în siguranță să își păstreze copiii. Cele două evenimente organizate la Iași și București fac parte din programul Luna pentru viață. Evenimentul Gala Bunei Vestiri din acest an, inspirat de sărbătoare, reunește artiști și comunitatea locală pentru a sprijini aceste femei. Evenimentul de la Iași reunește mai mulți artiști într-un program artistic creat de regizorul artistic Antoniu Zamfir, directorul Operei din Craiova. Printre invitați se numără: mezzosoprana Ozana Barabancea, Orchestra Liber Artis dirijată de maestrul Andrei Racu, Cei 3 Tenori Ieșeni: Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă, tenorul Alin Stoica alături de soprana Stephanie Radu și artista Maria Coman alături de Corul Kinonia, dar și alți invitați surpriză. Accesul la eveniment se face prin donația echivalentă cu valoarea unui bilet. Vezi aici. Gala Bunei Vestiri din București Gala Bunei Vestiri este un eveniment artistic, aflat anul acesta la a IV-a ediție în București. De-a lungul anilor, a reușit să adune peste 1.800 de donatori individuali, companii, artiști și susținători publici, contribuind la strângerea a aproximativ 470.000 de lei. Pro Vita Iași, departament al Arhiepiscopiei Iașilor, desfășoară programe care promovează salvarea și protejarea vieții, responsabilizând societatea asupra umanității copiilor nenăscuți și sprijinind femeile în criză de sarcină. De asemenea, promovează valorile pro-viață și susține familiile numeroase. Asociația Life Call este o organizație non-guvernamentală care sprijină mamele aflate în situații dificile, oferind ajutor material, emoțional și educațional, pentru a crea un mediu sigur și stabil pentru mame și copii. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 126, Ultimul acces: 2026-04-17 08:20:53
|
Timp total: 0,48s...
[]:1