Episcopul Basarabiei de Sud a binecuvantat centrul social al unei parohii prahovene - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Episcopul Basarabiei de Sud a binecuvântat centrul social al unei parohii prahovene

[2025-02-11]
de Alexandru Boboc

Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud a binecuvântat luni Centrul social „Sf. Mare Muceniță Chiriachi” al Parohiei Nedelea din județul Prahova.
Slujba de binecuvântare a avut loc după Sfânta Liturghie, oficiată de ierarhul din Basarabia în biserica parohiei.
„În această zi în care îl pomenim pe Sfântul Mucenic Haralambie, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, am venit în parohia dumneavoastră pentru a ne ruga împreună și a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru toate binefacerile și darurile pe care le-a revărsat acestei comunități, asupra localității acesteia, a preoților slujitori și asupra dumneavoastră”, a subliniat ierarhul, conform Trinitas TV.
Preasfinția Sa a înmânat ordine și distincții oferite de Părintele Patriarh Daniel celor care au contribuit la construirea centrului social.
Fostul Preot Paroh, Victor Georgescu, Protopop al Sectorului 1 Capitală, a primit Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru clerici, iar primarul comunei Ariceștii Rahtivani, Gheorghe Orbu, a primit același ordin pentru mireni.
Preotul Andrei Popescu a primit rangul de iconom, iar preotul pensionar Viorel Badea pe cel iconom stavrofor. Celelalte persoane care au ajutat parohia au primit Diploma anului omagial 2024 cu medalie.
Centrul social a fost construit în apropierea lăcașului de cult și are în componența sa o capelă mortuară.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 139, Ultimul acces: 2026-04-23 04:02:59