Episcopul Antonie de Bălţi a participat la Târgul de Crăciun de la Centrul Educaţional „Anastasis”[2024-12-25]de Ştefana TotorceaPreasfinţitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, a participat marţi la un târg caritabil de Crăciun organizat de colaboratorii Centrului Educaţional „Anastasis” din Bălţi în beneficiul unui copil din oraş. Preasfinţia Sa a adresat un mesaj de felicitare beneficiarilor, care au primit, cu această ocazie, şi vizita lui Moş Crăciun. Banii strânşi au ajuns la unul dintre beneficiarii centrului, care este din Bălţi şi se află într-o situaţie dificilă din punct de vedere material. Centrul Educaţional „Anastasis” este parte componentă a misiunii cultural-educaţionale pe care Episcopia de Bălţi o desfăşoară în spaţiul ei canonic. În prezent, acesta asigură un mediu cald şi prietenos copiilor refugiaţi din Ucraina şi mamelor lor, dar este vizitat şi de copii din Bălţi. Pe viitor, activităţile Centrului vor fi destinate copiilor din Bălţi şi celor din raioanele nordice ale Republicii Moldova. Activităţile de la centru au un caracter ludic, cognitiv şi distractiv şi le permit copiilor să comunice, să socializeze şi să îşi lărgească orizontul de cunoaştere. Centrul Educaţional „Anastasis” al Episcopiei de Bălţi, coordonat de Liliana Lungu, a fost înfiinţat în 2022 cu binecuvântarea Episcopului Antonie şi cu sprijinul Misiunii Sociale Diaconia a Mitropoliei Basarabiei, al Federaţiei Filantropia a Patriarhiei Române şi al organizaţiei Church World Service. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 260, Ultimul acces: 2026-11-05 01:53:26
|
Timp total: 0.04s...
[]:1