RFI prezintă povestea bisericii maramureşene din Limours, unică în Franţa[2024-12-10]de Alexandru BobocÎntr-un reportaj publicat de RFI a fost prezentată povestea bisericii din lemn, construită în stil maramureşean la Limours, Franţa. Jurnalistul Vasile Damian i-a intervievat pe Jean-Raymond Hugonet, primar de Limours în anii 2000 când a fost construit lăcaşul de cult, azi senator, şi pe preotul Daniel Săvan, care slujeşte la Limours. Biserica română de la Limours este singura de lemn din Franţa şi una din cele 4 existente în lume, în afară de România. Celelalte 3 se află la Geneva (Elveţia), Caracas (Venezuela) şi New Jersey (SUA), conform RFI. Biserica „Soborul Maicii Domnului” a fost construită în proximitatea Centrului Eparhial al Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale. Proiectul bisericii a început în toamna anului 2002, când reprezentanţii mitropoliei au deschis discuţiile cu administraţia locală pentru construirea unui lăcaş de cult. „Noi am propus o biserică din lemn tradiţional românească, în stil maramureşean. Proiectul iniţial era o biserică cu turn mai mic, pentru că planul de urbanism nu ne permitea să avem o biserică atât de înaltă”, povesteşte preotul Daniel Savân. Biserică în stil maramureşean înaltă de 25 de metri Părintele a amintit cum arhitectul responsabil de zona respectivă a localităţii Limours i-a susţinut să construiască o biserică în stil maramureşean înaltă de 25 de metri. „Noi i-am răspuns că în mod normal ea e mai înaltă, dar că noi tăiasem din vârf ca să fie conformă. Atunci ni s-a acordat o derogare specială şi biserica este într-adevăr acum în stil maramureşean, aşa cum le cunoaştem noi în nordul României”. Fostul primar din Limours a explicat că emiterea autorizaţiei de construcţie pentru o astfel de lucrare a fost o provocare pentru el, dar a înţeles că la final va ieşi ceva superb. „Proiectul a fost susţinut şi de arhitectul de la Bâtiments de France deoarece ne aflăm într-o zonă protejată din jurul bisericii Saint-Pierre”, a declarat fostul primar. „Îl cunoşteam pe arhitectul care făcuse liceul din Limours – un liceu superb – arhitect care era român. Au fost aşadar o mulţime de avize foarte pozitive. Am examinat dosarul cu serviciile noastre municipale şi am dat aviz favorabil fără nicio problemă pentru construirea acestei superbe biserici”, a mai precizat Jean-Raymond Hugonet. Articolul integral poate fi citit pe RFI România. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 248, Ultimul acces: 2026-11-05 04:36:59
|
Timp total: 0.13s...
[]:1