Noua biserică parohială din Limena a fost binecuvântată de Preasfinţitul Părinte Siluan - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Noua biserică parohială din Limena a fost binecuvântată de Preasfinţitul Părinte Siluan

[2024-11-25]
de Lavinia Drăgan

Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Italiei, a oficiat, sâmbătă, o slujbă de Te Deum şi apoi a binecuvântat noul lăcaş de închinare al Parohiei „Sfântul Evanghelist Luca” din Padova Nord-Limena.
Cu această ocazie, preotul Nicolae Ticiu, parohul comunităţii, a fost hirotesit iconom stavrofor, pentru activitatea pastoral-misionară.
La rândul lor, ctitorii au primit, în semn de recunoştinţă, Gramate Episcopale.
De asemenea, Preasfinţitul Părinte Siluan a hirotesit trei citeţi şi a binecuvântat un paraclisier pe seama parohiei gazdă.
La eveniment au participat primarii şi reprezentaţii localităţilor Limena, Cadoneghe, Vigodarzere, Curtarolo şi Piazzola sul Brenta, precum şi reprezentaţi ai Provinciei Padova şi ai Regiunii Veneto.
Parohia „Sfântul Evanghelist Luca” din Padova Nord-Limena a fost înfiinţată, în anul 2016, de Episcopul Siluan al Italiei. În anul 2019, parohia a primit din partea primăriei oraşului Limena, în concesiune, o suprafaţă de teren, pe care a fost construită biserica.
Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu vicar al Episcopiei Italiei, a sfinţit piatra de temelie a noului lăcaş de închinare în 2020. Trei ani mai târziu, a fost montat acoperişul bisericii, cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 225, Ultimul acces: 2026-11-04 00:51:53