Românii din capitala Canadei au sărbătorit cinci ani de la sfinţirea bisericii parohiale[2024-11-20]de Alexandru BobocRomânii din Ottawa, capitala Canadei, au aniversat sâmbăta trecută 5 ani de la sfinţirea lăcaşului de cult al Parohiei „Sfântul Apostol Matei şi Sfânta Mare Muceniţă Hristina”. De sărbătoarea Sfântului Apostol Matei, comunitatea şi-a serbat hramul, Sfânta Liturghie fiind oficiată de Mitropolitul Nicolae al celor două Americi şi Episcopul Ioan Casian al Canadei. În cadrul slujbei de hram, teologul Iulian Virgiliu Amohnoaie a fost hirotonit diacon. Mitropolitul Nicolae a subliniat la predică importanţa Sfântului Apostol Matei ca autor al primei Evanghelii în care „a adunat cuvintele şi învăţăturile Mântuitorului cu un scop foarte precis: să spună conaţionalilor săi că Hristos este Mesia, fiul lui Avraam, fiul lui David, bine-cunoscut fiind faptul că toţi evreii ştiau că Mesia va fi din neamul lui David”. La finalul slujbei, Preasfinţitul Părinte Ioan Casian a citit decizia de numire în funcţia de Protopop al Canadei de Est a Preotului Grigorie Ţăpuc. De asemenea, ierarhul i-a oferit crucea pectorală şi o medalie aniversară pentru activitatea pastorală. Ierarhul le-a oferit medalii aniversare şi diplome în semn de recunoştinţă şi apreciere mai multor familii şi membri ai parohiei, care s-au implicat constant în misiunea bisericii. Părintele Protopop Grigorie Ţăpuc, parohul comunităţii, le-a mulţumit ierarhilor, preoţilor, diaconilor şi tuturor participanţilor la evenimentul aniversar, invitându-i la o agapă frăţească, cum este obiceiul în comunităţile româneşti. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 192, Ultimul acces: 2026-11-05 02:13:08
|
Timp total: 0.06s...
[]:1